Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
nov. 18, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1659 vizualizari
Din 17 senatori și deputați bihoreni, doar 4 au considerat că ar trebui să participe la discuția de vineri (15 noiembrie), inițiată de Coaliția Rogerius (CR). Iar din cei 4 demnitari prezenți, doar doi reprezintă colegii legate de Municipiul Oradea. Dovadă că, în continuare, majoritatea parlamentarilor uită de problemele reale ale cetățenilor imediat ce Biroul Electoral Județean confirmă alegerea lor în funcțiile călduțe. Deși, din nou, subiectele alese de CR sunt de importanță pentru alegători. Aleșii care au semnat condica de prezență sunt liberalul Ioan Cupșa, democrat-liberalul Găvrilă Ghilea, social-democratul Ioan Roman și udemeristul Szabo Odon.
Deoarece suntem deja în sezonul rece 2013/2014 și că ambele societăți de termie din Oradea și-au manifestat deja intențiile de a recupera cât mai multe datorii de la clienții cărora le furnizează apă caldă și încălzire centrală, cei de la CR au propus un subiect legat de posibilitatea ca medierea să devină doar o variantă de opţiune în cazul asociaţiilor de proprietari. Aleșii prezenți la discuție au explicat că instituţia mediatorului a apărut tocmai în ideea de degrevare a instanțelor de judecată și că, având în vedere mecanismele de funcționare ale medierii, ar fi dificilă instituirea unor regulamente speciale pentru asociațiile de proprietari / locatari. În opinia deputatului Ioan Cupșa, pare inevitabil ca, în continuare, soluția amiabilă pentru stingerea conflictului cu furnizorul de utilități să fie reeșalonarea datoriilor. Totuși, fostul consilier local nu respinge total includerea medierii în relația dintre datornici și furnizor și spune că va propune ca prima etapă a medierii, cea informativă, să poată fi aplicată și în asemenea situații.
La dezbaterea de vineri a fost reluată și problema repartitoarelor, cu atât mai mult cu cât se vorbește tot mai mult (peste tot în țară) despre faptul că ele nu își ating scopul și, mai mult, că îi pun la plată pe cei care nu au asemenea aparate în apartamente. Adică unii care nu au repartitoare și nu sunt nici debranșați de la sistem încălzesc și apartamentele vecine prin transferul de căldură prin pereți. Oamenii de la CR le-au comunicat parlamentarilor că există deja situații quasi conflictuale în care unii locatari își doresc păstrarea și luarea în considerare a măsurătorilor repartitoarelor, în timp ce alți (b)locatari nu (mai) vor. Cum e puțin probabil să fie găsită în timp util o soluție generală care să mulțumească pe toată lumea, deputatul Szabo Odon crede că România ar putea prelua modelul din Germania. Adică o plată de 30% pentru suprafaţa locuinței şi de 70% pentru consumul de energie termică. Subiectul rămâne deschis.
nov. 10, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0
aug. 01, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0