Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 23, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1626 vizualizari
Cu toate că urmează să fie aplicate majorările de 20% la impozitul pe proprietate (n.b.: majoritatea PNL din Consiliul Local fiind arhisuficient pentru ca proiectul să fie adoptat), mai puţin de 10 cetăţeni au participat la dezbaterea publică dun după amiaza de joi, 23 noiembrie. Se poate spune că majoritatea celor care ar fi putut fi interesaţi nu apucaseră să citească presa online în timp util; primarul Ilie Bolojan a anunţat la ora 13 deciziile pe care Executivul le-a luat, iar dezbaterea a început la ora 16. Pe lângă cei câţiva „rătăciţi” care au participat la întrunire, în sala „Traian Moşoiu” au mai luat Zatyko Gyula (nou sfetnic pe problemele magharimii al edilului-şef) şi consilierii locali Kiss Gabor (UDMR), Camelia Dulca (PNL) şi Liviu Sabău Popa (PSD). Acesta din urmă a întârziat, dar poate că acum îşi doreşte să nici nu fi mers acolo. Liderul grupului social-democrat din Consiliul Local Oradea a făcut o dublă imprudenţă: a reluat propunerile mai vechi ale partidului său privind scăderea anumitor impozite (invocând că alte oraşe practică nişte cote mai scăzute decât Oradea şi a vorbit despre acest subiect tocmai când primarul liberal era într-o zi extrem de proastă, în care a tunat şi fulgerat la adresa Guvernului PSD/ALDE. Fără să menajeze principalul partid de la Puterea centrală, Bolojan i-a răspuns consilierului de la PSD că, dacă ar fi după el, ar introduce un impozit pe tupeul de politican. Iar primii care ar trebui să primească acest premiu ar fi tocmai politicienii de la PSD. Precum în conferinţa de presă de la prânz, şeful Municipalităţii a spus că social-democraţii mai bine ar tăcea şi s-ar face mici decât să ceară micşorări de taxe şi impozite după ce Guvernul lor tocmai a adoptat o măsură prin care Oradea pierde 15,5 milioane de euro. Totuşi, mimând dorinţa de conciliere, Ilie Bolojan i-a promis lui Liviu Sabău Popa că dacă (PSD Bihor) rezolvă ca oraşul să nu ajungă în situaţia de a pierde banii de mai sus, atunci Executivul local va opera scăderile de impozite cerute de Opoziţie. „Dar nu sunteţi în stare!”, a exclamat primarul liberal închizând discuţia cu şeful grupului PSD din Consiliul Local Oradea.
În rest, cei prezenţi au ascultat precum elevii la clasă prezentarea proiectului de taxe şi impozite locale, updatat în ultima clipă cu majorările de 20% prezentate de edil. De fapt, Bolojan le-a spus şi celor de la dezbatere ceea ce a precizat în faţa jurnaliştilor cu câteva ore mai devreme. Şi a tras aceeaşi concluzie: Guvernul Tudose a cauzat cel mai mare rău la adresa autorităţilor locale luând din banii de la bugetul local. De aici quasi obligaţia administraţiei locale de a umbla la nivelul impozitelor, pentru a contrabalansa pierderea calculată. Directorul economic Eduard Florea a detaliat proiectul birurilor propuse pentru anul 2018. În mod ciudat, nu neapărat majorarea cu 20 de procente a provocat discuţii. Reprezentanţii USR Bihor, Cristian Rusu şi Marius Selegean l-au interpelat pe primar pe tema supraimpozitărilor. Precizând că o conducere adevărată îşi arată priceperea atunci când nu prea are bani, Selegean s-a legat de intenţiile de taxare în plus a terenurilor neutilizate. USR-istul a cerut nişte explicaţii privind motivele pentru care se recurge la aşa ceva. Ilie Bolojan i-a răspuns interlocutorului arătând că, pe de o parte, nu doar aici se întâmplă asemenea supraimpozitări. Totodată, edilul liberal a declarat că proprietarii terenurilor cu pricina au delăsat, în mare parte, perimetrele de rigoare de 10 – 15 ani, fiind foarte clar că nu doresc să le valorifice. „Multe dintre acele terenuri sunt o ruşine pentru Municipiul Oradea!”, a spus primarul, convins că măsurile coercitive de acest gen vor avea rezultate. Aşa cum, zice Bolojan, acelaşi tip de măsuri au dat rezultate şi în cazul proprietarilor de clădiri cu faţade neîntreţinute. Liderul USR Bihor, Cristian Rusu (avocat de meserie), a atras atenţia asupra unor posibile conflicte juridice generate de potenţiale impozitări multiple ale aceloraşi proprietăţi. În timp ce juristul o ţinea pe a lui, primarul Bolojan a mers pe ideea că nu se pune problema de impozitare multiplă a aceluiaşi bun, precizând totuşi că dacă un cetăţean are nemulţumiri, el se poate adresa Justiţiei pentru clarificarea situaţiei.
Şi UDMR-istul Kiss Gabor s-a băgat în seamă contestând că la dezbaterea publică nu a fost prezentat materialul publicat pe site-ul Primăriei. „Poate fi legală, valabilă o asemenea dezbatere, dacă ni se prezintă altceva decât ceea ce a apărut pe site?”, a întrebat mai degrabă retoric consilierul maghiar. Bolojan a încercat să îl lumineze menţionând că „revoluţia fiscală” a Guvernului Tudose a fost adoptată după ce Executivul Primăriei Oradea a ieşit cu proiectul de taxe şi impozite pe anul viitor. Cu dezbaterea publică bifată, buchetul de noi taxe şi impozite locale va fi pe masa consilierilor în şedinţa de plen de luni, 27 noiembrie.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0