Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
iun. 11, 2023 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 608 vizualizari
De la ora 15.59, până la ora 16.35, în dispeceratul ISU Bihor au fost primite 3 apeluri care sesizau efecte ale ploilor torențiale căzute in județ.
Astfel, echipajele de pompieri ale Secției Beiuș și Gărzii 1 Mai au acționat în localitățile Meziad, respectiv Sânmartin, pentru evacuarea apei din două pivnițe, iar pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au intervenit pentru evacuarea apei din curtea unei gospodării situate pe strada Aleșdului din municipiu.
De asemenea, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, Detașamentului 2 Oradea și Gărzii 1 Mai au acționat cu 7 autospeciale de intervenție și 6 motopompe, pentru gestionarea a 14 situații de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase manifestate la nivelul municipiului, desfășurând patru operațiuni de degajare a copacilor doborâți de vântul puternic pe carosabil ( pe străzile Calea Aradului, Borșului, Armatei Române și pe DN 19, la ieșirea din Oradea spre Biharia) și 10 misiuni de evacuare a apei din curți, pivnițe și un garaj situate pe străzile Aleșdului, Clujului, Ion Bușiția, Privoghetorii, Aurel Covaci, Valentin Zaharia, Borșului și Ion Mincu.
Pompierii Detașamentului Marghita au intervenit în localitatea Cuzap pentru evacuarea apei dintr-o locuință.
Apoi, pompierii Detașamentului 1 Oradea au acționat pe strada Bumbacului din municipiu, pentru înlăturarea unui arbore căzut pe 4 autoturisme, respectiv pe strada Tăbăcarilor, unde au evacuat apa din curtea unei case.
În Cuzap, pompierii Detașamentului Marghita au salvat proprietara unei gospodării, în curtea căreia apa avea o adâncime de aproximativ 40 de centimetri. Femeia, în vârstă de cca. 60 de ani, care avea probleme locomotorii, a fost evacuată de pompieri și transportată la vecini.
oct. 31, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 14, 2024 0
sept. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0