De la începutul perioadei în care se pot utiliza (17 ianuarie), până la începutul săptămânii trecute, puțin peste 80 de carduri de parcare au fost emise de către Administrația Imobiliară Oradea (AIO). Numărul nu poate fi considerat nicidecum foarte încurajator, cu toate că ideea de a facilita și prin această modalitate plata parcării este una lăudabilă. După toate aparențele, orădenii preferă în continuare să se înarmeze cu fise pentru a staționa legal pe locurile de parcare cu plată din municipiu. Având în vedere că, potrivit informațiilor făcute publice în luna ianuarie, AIO a avut inițial de 1.500 de carduri, va mai trece ceva apă pe Crișul Repede până la epuizarea stocului. Reamintim că Municipalitatea a efectuat anul trecut o acțiune de updatare a parcomatelor din oraș (și a amplasat noi astfel de aparate) tocmai pentru a permite utilizarea cardurilor speciale de parcare și chiar și a celor bancare personale ale cetățenilor. Procedura, în cazul celor care doresc un card de la AIO, este prezentarea la sediul instituției (str. Independenței) și plata unei garanții de 20 lei. După elibearea cardului, clientul poate cere alimentarea lui cu orice sumă, operațiune care se va face pe loc.