Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 31, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 897 vizualizari
În data de 31 mai 2023, judecătorii Curții de Apel Oradea, reuniți în Adunarea Generală convocată de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la preconizatele modificări ale legii privind pensia de serviciu a magistraților, au decis în unanimitate să solicite celorlalte puteri ale statului să respecte statutul constituțional al judecătorilor și principiul cooperării loiale între puterile statului, demarând de urgență consultări reale și efective cu organele reprezentative ale sistemului judiciar dar și cu sistemul judiciar însuși, pe tema demersului legislativ preconizat, nediscutat sub nicio formă cu destinatarul legii, și care, în forma vehiculată în spațiul public, are ca unic scop eliminarea intempestivă a pensiei de serviciu a magistraților cu încălcarea gravă a principiului previzibilității și stabilității statutului dar și a independenței judecătorilor, de natură a destabiliza grav sistemul judiciar și de a afecta actul de justiție în substanța sa.
S-a solicitat totodată puterii legislative și executive să își asume ferm față de toți cetățenii țării pe care îi reprezintă, efectele depopulării iremediabile a sistemului judiciar ca urmare a eliminării totale și intempestive a unor garanții de independență ale judecătorilor, legate de cuantumul pensiei de serviciu și vârsta de pensionare, care vor produce în viitorul apropiat blocarea sistemului judiciar și încălcarea astfel a dreptului cetățenilor la un act de justiție eficient, de calitate, îndeplinit într-un termen optim și previzibil, și, totodată, să-și asume sancțiunile pe care aceste încălcări le vor atrage pe plan internațional, conform jurisprudenței constante a CEDO.
S-a mai decis să se solicite celorlalte puteri ale statului să–și respecte propria strategie de dezvoltare a sistemului judiciar pe anii 2022-2025, asumată prin Hotărârea de Guvern nr.436 din 2022, prin care au stabilit ca direcții de intervenție strategică independența, calitatea și eficiența actului de justiție și asigurarea accesului la justiție, asumându-și efectiv și nu doar declarativ, obligația de a adopta o legislație care să consolideze independența justiției și calitatea actului de justiție, asigurând stabilitate și previzibilitate, să aloce fondurile necesare pentru ca sistemul judiciar să dispună efectiv de resurse umane și materiale adecvate pentru asigurarea unui act de justiție eficient, modern și de calitate.
Judecătorii Curții de Apel Oradea au decis de asemenea să susțină demersurile legale ale personalului auxiliar și conex din instanțe, pe care aceștia le vor întreprinde în scopul renunțării la preconizatele modificări legislative care vizează majorarea vârstei de pensionare de la 60 de ani la 65 de ani, în condițiile în care o asemenea vârstă de pensionare, în contextul realităților din sistemul judiciar, ar fi de natură să le afecteze însăși substanța dreptului.
Hotărârea Adunării Generală a Judecătorilor Curții de Apel Oradea se va comunica Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Președintelui Senatului și Camerei Deputaților în vederea luării de urgență a măsurilor ce se impun în scopul asigurării stabilității sistemului judiciar și a respectării drepturilor cetățenilor la un act de justiție independent, eficient și de calitate înfăptuit într-un termen optim și rezonabil.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0