Magia rafinată a lui Ravel, la Filarmonica de Stat Oradea

Ravel s-a născut într-o familie în care se punea un accent important pe muzică. Astfel, a avut ocazia să urmeze cursurile Conservatorului din Paris, fiind cea mai importantă universitate de muzică din Franța la momentul respectiv. Însă, din păcate, principiile sale conservatoare au provocat neînțelegeri și chiar scandaluri la adresa sa în perioada petrecută la universitate. După finalizarea studiilor, Ravel și-a croit un drum propriu, în care a dezvoltat un stil care punea accent pe claritate și în același timp incorpora elemente din modernism, baroc, neoclasicism și în lucrările de maturitate chiar și din jazz. Compozitorul era atras de experimentarea unor forme muzicale noi, ceea ce se poate observa cel mai bine în faimosul său Boléro, compus în anul 1928, în care tehnica repetării unor motive crește de la o sămânță muzicală și ajunge la un nivel fabulos. Ravel s-a afirmat și prin orchestrațiile sale inspirate. Printre aranjamentele sale se numără și lucrarea Tablouri dintr-o expoziție de Modest Mussorgsky, scrisă pentru pian și aranjată de către Ravel pentru orchestră mare.

Compozitorul francez nu a compus într-un ritm rapid, ci mai degrabă s-a concentrat pe munca sa în încercarea de a se apropia de un ideal componistic. În consecință, creația sa nu este atât de amplă precum a altor compozitori contemporani, însă cuprinde lucrări scurte pentru pian, două concerte de pian, muzică de cameră, balete, două opere și opt cicluri de lieduri. În creația lui Ravel nu se găsește nicio simfonie și nici muzică liturgică. Însă, ceea ce este întâlnit frecvent, este faptul că multe dintre lucrări au fost scrise într-o primă versiune pentru pian și orchestrate ulterior. Unele dintre piesele pianistice semnate de Ravel sunt extrem de dificile, una dintre acestea fiind Gaspard de la nuit (1908), iar în ceea ce privește orchestra simfonică, se remarcă lucrarea Daphnis et Chloé (1912), care implică numeroase dificultăți, reunindu-se însă într-un echilibru general.

În plus față de abilitățile componistice prin care s-a afirmat, Ravel s-a remarcat și prin faptul că a fost unul dintre primii compozitori care au îmbrățișat potențialul înregistrării lucrărilor, pentru a fi cunoscute de un public cât mai larg. Începând cu anii 1920, chiar dacă nu era un pianist și un dirijor extrem de bun, Ravel a înregistrat multe dintre lucrările sale, iar alte înregistrări au avut loc sub supravegherea sa.

În catalogul muzicologului Marcel Marnat, creația lui Ravel numără 85 de lucrări, unele fiind incomplete, ceea ce subliniază creația substanțial mai redusă față de a altor contemporani. Cu toate acestea, multe lucrări au dubluri, fiind scrise mai întâi pentru pian și apoi pentru orchestră. Dintre acestea, cam 60 de lucrări se află astăzi în repertoriul abordat frecvent de către orchestrele din lume, și mai mult de jumătate din creația sa este una instrumentală.

Ravel s-a inspirat din creația multor compozitori francezi, începând de la Couperin și Rameau, până la Fauré și chiar Satie sau Debussy. De asemenea, sursa sa de inspirație nu a fost doar de proveniență franceză, ci și din alte stiluri europene, reprezentate de către Mozart, Schubert, Liszt sau Chopin. El însuși se considera un clasic, prin faptul că respecta structurile și formele clasice în prezentarea materialului său muzical care aducea inovații la nivel ritmic, melodic și armonic. Influența muzicii jazz poate fi observată în cadrul unor structuri clasice, precum cea din Concertul de pian sau Sonata de vioară. Cu toate acestea, Ravel se distanțează mult de noțiunile clasice, prin diferite elemente, precum acordurile de nonă sau de undecimă care rămân nerezolvate, alăturate apogiaturilor, regăsindu-se în multe dintre lucrările sale, așa cum este Valses nobles et sentimentales (Valsuri nobile și sentimentale). 

Maurice Ravel a fost atras de formele de dans, precum bolero sau pavane, dar și de minuet, forlane, rigaudon, vals, csárdás, habanera și passacaglia. În plus, a apreciat valorile culturale și etnice ale fiecărui popor, încercând să preia elemente din diferite culturi și să le includă în muzica sa. A plănuit să compună un concert pe teme basce, însă nu l-a materializat. În schimb, a inclus în lucrările sale teme ebraice, grecești sau maghiare. Mai mult de atât, a compus piese scurte pe care le-a dedicat unor compozitori pe care i-a admirat: Borodin, Chabrier, Fauré și Haydn, încercând să preia elementele stilului lor, însă într-o interpretare caracteristică lui Ravel. Compozitorul francez a corelat mereu muzica și literatura, apreciând afirmația scriitorului american Edgar Allan Poe, care considera că „arta adevărată este echilibrul perfect dintre intelect și emoție”, prin urmare și o piesă muzicală ar trebui să fie o entitate aflată într-un echilibru perfect, care să nu cuprindă elemente irelevante care să altereze acest balans.