Poliția Municipiului Oradea lucrează la un caz de identificare de cadavru. Descoperirea macabră a fost făcută azi (23 noiembrie), în interiorul fostei toalete publice, acum dezafectată, situată între clădirea Teatrului Regina Maria și cea a Liceului „Ady Endre”. Dificultatea cazului este dată de două aspecte, potrivit unor surse din cadrul Poliției: pe de o parte, cadavrul se află în stare avansată de descompunere, iar pe de altă parte nu au fost găsite acte sau alte indicii cu privire la identitatea nefericitului care și-a dat duhul într-o fostă toaletă din centrul Oradiei. Conform procedurilor, cadavrul a ajuns la Medicina Legală, acolo unde urmează să fie efectuată autopsia în vederea identificării cauzelor morții bărbatului.




