Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 17, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1209 vizualizari
Lucrările pentru amenajarea intersecției prin pasaj denivelat între drumul de centură al municipiului Oradea și str. Universității, realizate de Primăria Oradea prin Direcția Tehnică, au ajuns la un stadiu de realizare de 80%.
Lucrările sunt executate de către firma SC Porr Construct SRL și au demarat în octombrie 2019, iar valoarea contractului de lucrări este de 30.103.485,75 lei (fără TVA).
Pasajul s-a executat de-a lungul drumului de centură, de o parte și de alta a străzii Universității, are 3 deschideri de 24 m și o lungime de 72 m, lungimea totală a rampelor fiind de 473 m.
De asemenea, pasajul are două benzi de circulație pe sens, lățimea părții carosabile fiind de 14 m. Bretelele de legătură la girație, câte una pe direcție, vor asigura toate relațiile de legătură între drumul de centură și drumurile laterale. Lățimea părții carosabile a bretelelor este de 3.5 m și va fi delimitată de un trotuar în zona sensului giratoriu. Sensul giratoriu va avea 5 ramuri: Borș, Cluj, str. Universității, str. Ogorului și strada nouă de acces la Piața 100.
În prezent se lucrează la sensul giratoriu de sub pasaj. În vederea execuţiei acestuia, în perioada 9 – 27 februarie circulația pe relația Borș-Cluj se desfășoară prin: bretea – sens giratoriu existent – drum colector – centura Oradea, iar circulația pe sensul Cluj – Borș se desfăşoară prin: bretea – sens giratoriu existent – bretea centura Oradea. Circulația dinspre Piața 100 înspre str. Universității, cât și virajul spre stânga sunt interzise și semnalizate corespunzător (obligatoriu la dreapta), cu accesul interzis sub pasaj.
În ceea ce privește lucrările executate, după forarea celor 53 de piloți, s-au executat pilele și culeile, după care s-a trecut la montarea celor 45 de grinzi prevăzute în proiect, care au rolul de a susține grinzile pasajului. Astfel, 15 grinzi au fost amplasate aferent deschiderii dinspre Cluj a pasajului, alte 15 grinzi s-au montat la deschiderea dinspre Borș și ultimele 15 grinzi în partea de mijloc a pasajului.
Rampele sunt asfaltate la nivel de binder, urmând să fie realizată și asfaltarea. Totodată, de-o parte și de alta a pasajului s-au montat stâlpi de iluminat.
„În ceea ce privește pasajul propriu-zis, a fost realizată armarea structurii acestuia, s-a realizat suprabetonarea și urmează ca, în funcție de condițiile meteo, să se treacă la lucrările de hidroizolație. Aceste lucrări specifice de hidroizolație necesită însă temperaturi cu plus zi/noapte și lipsa umidității. După realizarea acestora se va continua cu asfaltarea pasajului, astfel ca până în luna aprilie întreaga lucrare de amenajare a intersecției prin pasaj denivelat între drumul de centură al municipiului Oradea și str. Universității să fie gata”, a declarat primarul Florin Birta.
Pe sub pasaj, la capătul dinspre Cartierul Europa, a fost realizată o trecere pentru pietoni/ pasaj pietonal cu lățimea de 4 metri, la care urmează să se execute lucrările de finisare. Această trecere va face legătura cu Piața 100 pentru cei care vin de pe strada Universității, cu semafoare în dreptul benzilor de ocolire a pasajului.
Conform contractului, termenul de finalizare pentru amenajarea intersecției prin pasaj denivelat între drumul de centură al municipiului Oradea și str. Universității este aprilie 2021.
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0