Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
iun. 03, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1529 vizualizari
Lucrările la Centrul de zi pentru copiii proveniți din comunitățile marginalizate de pe raza orașului, ridicat în zona Gutenberg, sunt realizate în proporție de 40%. Cu ajutorul fondurilor europene, administrația publică locală realizează o construcție nouă în zona respectivă, în vederea promovării coeziunii sociale şi asigurarea de servicii sociale de calitate, destinate copiilor din zonele vulnerabile.
Odată finalizat, centrul va avea un cabinet pentru consiliere psihologică şi socială, sală multifuncţională, săli de recreere şi socializare, cabinet medical, sală de mese, teren de sport şi spaţii de joacă în aer liber.
Acesta va oferi crearea unei infrastructuri de sprijin pentru 60 de copii care prezintă risc crescut de abandon şcolar, precum şi pentru familiile lor.
Zona în care se ridică centrul de zi este identificată în Atlasul zonelor urbane marginalizate din Romania, elaborat de BEI, ca zonă de tip ghetou cu blocuri, locuită preponderent de familii defavorizate de romi, români şi maghiari.
,,Astfel de centre de zi sunt extrem de utile în comunitatea noastră deoarece vin în sprijinul familiilor aflate în dificultate sau risc de excluziune socială, familii numeroase, monoparentale, dezorganizate, unde există posibilitatea de abandon școlar și familial, fapt pentru care au nevoie de susținerea noastră. Ne dorim să facilităm incluziunea socială și educațională pentru copiii și adulții din comunitatea defavorizată existentă în această zonă, asigurând accesul la educație și reducând abandonul școlar. Activitățile desfășurate cu copiii în cadrul centrului de zi vor fi diversificate, adaptate vârstei lor, nivelului și potențialului lor de dezvoltare și vin în sprijinul familiilor, prin promovarea unui model de educație”, a precizat Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.
Construcția face parte dintr-un proiect mai amplu și anume „Regenerare fizică, economică și socială a comunităţii defavorizate din zona Gutenberg, Municipiul Oradea”, care include și modernizarea străzilor adiacente: Arabilor, Ioan Buşiţia şi Thomas Mann, aflate în proximitatea centrului.
„În cadrul unui oraş pot exista diferenţe considerabile din punct de vedere al oportunităţilor economice şi sociale, dar şi în termeni de calitate a mediului între diverse zone. În plus inegalităţile sociale şi diferenţele între nivelurile de dezvoltare economică a zonelor continuă să crească, ceea ce contribuie la accentuarea dezechilibrelor. Ne propunem o abordare complexă de rezolvare a problemelor sociale şi infrastructurale concentrate în zona Gutenberg, pentru a sprijini incluziunea socială a populaţiei marginalizate”, a declarat primarul Florin Birta.
În prezent, starea străzilor este deosebit de precară, caracteristicile tehnice şi structurale, alături de multiplele defecţiuni generând condiţii total improprii pentru circulaţie.
Poriectul este finanțat prin Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa 4.Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.3: Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților L
Valoarea totală a contractului este de 7.449.335,12 lei (TVA inclus), din care, 6.287.887,43 lei (reprezentând 85%) este valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, iar 961.676,89 lei (13%) este valoare suportată de către statul român; cofinanțarea proprie a beneficiarului este de 147.950,30 lei (2%), la care se adaugă cheltuieli neeligibile în valoare de 51.820,50 lei.
nov. 21, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0