Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
oct. 17, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Sănătate 0 2083 vizualizari
La începutul acestei săptămâni, în incinta sediului Primăriei Municipiului Beiuș, a fost semnată dispoziția de începere a lucrărilor pentru proiectul „Lucrări de intervenție în vederea creșterii performanței energetice la Spitalul Municipal <<Episcop Nicolae Popovici>>”, în valoare de 12,5 milioane lei.
Lucrările urmează să fie realizate de către asocierea de firme S.C. Kesz Construcții România S.R.L. – S.C. Bol Internațional Consulting S.R.L. – S.C. Lisscom S.R.L. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 și ar trebui finalizat până în data de 31 octombrie 2020.
Obiectivul principal al proiectului constă în creșterea eficienței energetice a Spitalului Municipal din Beiuș prin scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră cu minim 40%, scăderea consumului de energie primară cu minim 70%, reducerea costurilor de întreținere cu energie, prin utilizarea cu preponderență a energiei regenerabile, cu minim 12% și creșterea consumului de energie regenerabilă cu cel puțin 20 de procente.
Creșterea calității actului medical, în Beiuș
„Dacă în urmă cu doi ani, odată cu schimbarea managerului de spital, ai fi spus cuiva că în toamna anului 2019 vei avea la Beiuș aparatură radiologică de telemedicină și computer tomograf, nu ar fi crezut. Împreună cu noul manager, dr. Vesa Sorin Luigi, sfătuiți de dr. Carp Gheorghe, manager al Spitalului Județean Bihor, ne făceam o strategie pentru a transforma spitalul din Beiuș dintr-un spital de tranzit către Oradea, într-o unitate nouă, cu dotări moderne și condiții performante de diagnosticare și tratament pentru orice pacient. Astfel, ne-am înscris în proiectul CJ Bihor RO-HU 449 și am fost incluși la capitolul dotări cu aparatură de telemedicină în valoare 1.136.520 lei. Totodată, am investit din bugetul local sume destinate pentru îmbunătățirea condițiilor generale din spital, cum ar fi construcția unui rezervor de apă Staționar II, în valoare de 270.000 lei, construcția unei clădiri administrativ-funcționale P+E, pentru farmacia spitalului și birouri, în valoare de 860.000 lei, relocarea bucătăriei spitalului, care a costat 205.000 lei și amenajări spații interioare, în valoare de 860.000 lei. De asemenea, am primit din partea Ministerului Sănătății, prin concursul doamnei ministru Pintea, suma de 3 milioane lei pentru achiziționarea de aparatură: computer tomograf, aparatură de radiodiagnostic, automate pentru analize de laborator, care sunt deja licitate. Acestea vor fi montate în spațiile construite sau reamenajate din fonduri economisite de Spitalul Beiuș. Pentru a face o comparație elocventă, totalul acestor sume investite ar putea reprezenta bugetul municipiului Beiuș pe un an și jumătate”, a declarat primarul Petru Mlendea.
,,Suntem convinși că, prin efortul comun al colegilor din Primăria Beiuș, Spitalul Beiuș, Consiliul Județean Bihor și Ministerul Sănătății, calitatea actului medical la Beiuș va fi în continuă creștere. Condițiile tot mai bune de tratament și diagnostic vor reprezenta și pentru specialiști un factor decisiv pentru a profesa în Țara Beiușului, iar sănătatea celor aproximativ 50.0000 de locuitori ai zonei va fi, prin intermediul lor, îngrijită la standarde europene”, mai spune edilul.
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0