Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
oct. 04, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1237 vizualizari
Cu toate că, deocamdată, decizia parlamentară de reîntregire a indemnizațiilor pentru mămicile care își cresc copiii nu a ajuns pe masa președintelui Traian Băsescu, „uitându-se” că nu Camera Deputaților este forul decizional, ci Senatul, liberalii sunt convinși că banii vor fi dați chiar și retroactiv. Deputatul Lucia Varga (foto), care este și șefa Organizației de Femei a PNL, a declarat joi la Oradea că sumele în cauză vor fi achitate cu începere de la 1 octombrie. Liberala spune că legea în cauză a fost trimisă în cele din urmă azi la Palatul Cotroceni și speră că președintele nu va tergiversa promulgarea. Traian Băsescu poate să retrimită o singură dată la Parlament legile votate, după care este obligat să le promulge. Potrivit Luciei Varga, cu siguranță, Ministerul Muncii va reuși să plătească și retroactiv banii, indiferent de momentul promulgării și susține că în textul legii este prevăzută în mod clar data de 1 octombrie drept intrare în vigoare. De menționat că însuși ministrul de resort, Mariana Câmpeanu (PNL), a recunoscut ieri că s-a cam pripit cu anunțarea veștii bune, transmițând inițial că președintele Băsescu este de vină pentru că legea nouă încă nu poate fi aplicată. Ulterior, după ce Administrația Prezidențială a transmis public că nu a primit spre promulgare legea, Câmpeanu a fost nevoită să recunoască: a uitat că mai este nevoie și de OK-ul Senatului.
apr. 01, 2019 0
iun. 14, 2017 0
iun. 07, 2017 0
apr. 27, 2017 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0