Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 13, 2019 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Sport 0 1850 vizualizari
Echipa bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea dispută în acest sfârşit de săptămână un nou joc foarte dificil în cadrul campionatului Ligii a II-a. Elevii antrenorului Cristian Lupuţ vor primi replica celor de la Petrolul Ploişti, într-o dispută programată duminică, de la ora 14, la Stadionul Luceafărul din Sânmartin, în cadrul etapei a 30-a.
Deşi meciul se anunţă foarte dificil, având în vedere că ploieştenii luptă pentru promovare şi vin în Bihor de pe poziţia a 4-a, „roş-albaştrii” au un moral bun, după ce miercuri au reuşit una dintre surprizele campionatului, învingând în deplasare, Sportul Snagov, cu scorul de 4-2. Acest lucru i-au urcat pe luceferi până pe poziţia a 11-a a ierarhiei.
Cu toate că le va fi foarte greu, orădenii vor încerca să cucerească toate cele trei puncte puse în joc, având în vedere importanţa acestora în lupta pentru evitarea retrogradării.
Meciul Luceafărul – Petrolul va fi televizat.
Iată însă programul etapei a 30-a a Ligii a II-a la fotbal:
Sâmbătă, 13 aprilie, ora 11:00
Pandurii Târgu Jiu – Academica Clinceni
Aerostar Bacău – Daco-Getica Bucureşti
Sâmbătă, 13 aprilie, ora 12:00
CS Baloteşti – Sportul Snagov
Sâmbătă, 13 aprilie, ora 14:00
Universitatea Cluj – SSC Farul Constanţa
Duminică, 14 aprilie, ora 11:00
Metaloglobus Bucureşti – UTA Arad
Energeticianul – Ripensia Timişoara
Duminică, 14 aprilie, ora 12:00
Chindia Târgovişte – ACS Poli Timişoara
Duminică, 14 aprilie, ora 14:00
Luceafărul Oradea – Petrolul Ploieşti
Duminică, 14 aprilie, ora 15:00
ASU Politehnica Timişoara – Dacia Unirea Brăila
Luni, 15 aprilie, ora 18:00
FC Argeş – CS Mioveni
oct. 03, 2024 0
aug. 29, 2024 0
mai 28, 2024 0
apr. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0