Luceafărul susține ultimul meci din acest an la Timișoara

Echipa bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea își va încheia în acest sfârșit de săptămână seria jocurilor oficiale din acest an. Astfel, sâmbătă, cu începere de la ora 11, elevii antrenorului Cristian Lupuț vor evolua la Timișoara, pe terenul celor de la Ripensia.

Meciul, programat pe Stadionul „Cearda Roșie”, va conta pentru etapa a 20-a din campionatul Ligii a II-a și va opune două formații vecine de clasament, dar din jumătatea inferioară a ierarhiei.

Astfel, dacă Luceafărul ocupă locul 13, cu 23 de puncte, echipa gazdă, Ripensia, se situează un loc mai jos, pe poziția a 14-a, cu 22 de puncte.

În acest fel, se anunță un joc echilibrat, care pare deschis oricărui rezultat, în care totuși gazdele vor încerca să încheie anul cu o victorie, iar bihorenii, cel puțin să nu piardă.

De menționat că în jocul tur, desfășurat pe 22 august, la Sânmartin, cele două echipe au încheiat nedecis, cu scorul de 2-2.

O victorie sâmbătă la Timișoara, le-ar facilita bihorenilor să mai urce în clasament, lucru care ar fi benefic pentru ei, mai cu seamă cu cât, după această partidă vor intra în vacanța de iarnă.

Iată programul integral al etapei a 21-a a Ligii a II-a la fotbal:

Vineri

Ora 17:30 FC Argeş – Pandurii Târgu Jiu

Ora 19:30 Universitatea Cluj – Chindia Târgovişte

Sâmbătă

Ora 11:00 Ripensia Timişoara – Luceafărul Oradea

Ora 11:00 Dacia Unirea Brăila – ACS Poli Timişoara

Ora 11:00 Daco-Getica Bucureşti – Academica Clinceni

Ora 11:00 CS Mioveni – Sportul Snagov

Ora 11:00 Aerostar Bacău – Metaloglobus Bucureşti

Ora 11:30 SSC Farul Constanţa – UTA Arad

Ora 14:00 ASU Politehnica Timişoara – Energeticianul

Duminică

Ora 12:00 Petrolul Ploieşti – CS Baloteşti

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

82 − 79 =