Actualizat noiembrie 25th, 2024 1:58 PM
mai 08, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1711 vizualizari
Competiţia rezervată liceelor şi organizată de clubul FC Bihor în cadrul manifestărilor ocazionate de împlinirea a 110 ani de fotbal în Bihor şi a 40 de ani de când echipa fanion a judeţului se numeşte FC Bihor a continuat marţi la terenul sintetic al stadionului Municipal „Iuliu Bodola”, cu jocurile ultimei etape din grupele C şi D. Practic, au fost decise ultimele două echipe care vor întregii „careul de aşi” al competiției.
În prima partidă a zilei, în cadrul grupei C, s-au întâlnit formaţiile liceelor LPS Bihorul şi „Aurel Lazăr”. Dacă echipa de la „Lazăr” nu mai avea nicio şansă de calificare, în schimb pentru elevii profesorului Ionel Negrea, cei de la LPS Bihorul miza era destul de mare, fiindcă aveau nevoie de o victorie la trei goluri diferenţă pentru a obţine calificarea.
Partida a început într-o notă de echilibru, însă în prima repriză cei care au marcat au fost jucătorii de la LPS Bihorul. S-a intrat în pauză cu avantajul de un gol al LPS-ului, însă mitanul secund a fost mult mai spectaculos. Cei de la „Aurel Lazăr” au restabilit egalitatea la 1, prin golul înscris de Bogdan Berindei, iar Ionuţ Hodişan şi-a dus echipa în avantaj la 2-1. LPS Bihorul a restabilit egalitatea, prin Daniel Magui.
La 2-2, echipa de la „Lazăr” a stat mai bine în teren şi a reuşit să mai puncteze o dată, prin Alex Chişe, preluând pentru a doua oară conducerea. De aici a pornit însă o cursă solitară de urmărire a elevilor profesorului Negrea, care au reuşit să puncteze gol după gol, prin Adrian Balogh – autogol şi Mirel Luncan, de două ori.
La scorul de 5-3, LPS Bihorul şi LT „Onisifor Ghibu” se aflau în clasament la egalitate perfectă, preconizându-se o dispută de baraj pentru calificare între cele două. Nu a mai fost cazul însă, pentru că în ultimele minute atacurile lepesiştilor s-au intensificat, iar chiar la ultima fază de joc George Tirla a marcat şi a adus calificarea, in-extremis, a echipei sale. Astfel, LPS Bihorul s-a alăturat formaţiilor de la liceele „Lucian Blaga” şi „George Bariţiu”, calificate de luni în semifinale.
Rezultatele grupei C:
LT „Onisifor Ghibu” – LT „Aurel Lazăr” 5-3
LT „Onisifor Ghibu” – LPS Bihorul 3-3
LT „Aurel Lazăr” – LPS Bihorul 3-6
Clasamentul grupei D:
În cel de-al doilea joc al zilei, în cadrul grupei D, echipa CT „Transilvania” a primit replica celor de la GȘ Sanitar „Vasile Voiculescu”, de care au reușit să treacă relativ lejer, după ce s-a impus cu scorul de 8-4 (5-1).
În prima repriză, elevii profesorului Ionel Popa au zburdat pur şi simplu pe teren, marcând gol după gol, timp în care au încasat unul singur. După pauză situaţia s-a mai echilibrat însă, jucătorii de la Sanitar revenind prin trei goluri, numai că şi Transilvania a punctat tot de atâtea ori.
Marcatorii din ultimul joc al fazei grupelor au fost: Alin Herle -3, Andrei Roxin, Alex Bungău, Gabriel Fărcuţ, Ştefan Gulyas şi Beniamin Pintea (p), pentru învingători, respectiv, Alex Sime -2, Samuel Burlea şi Lorincz Timotei, pentru învinşi.
Echipa Colegiului Tehnic Transilvania încheie, astfel, grupa pe primul loc şi se califică în semifinale.
Rezultatele grupei D:
CN „Emanuil Gojdu” – CT Transilvania 2-5
CN„ Emanuil Gojdu” – GS Sanitar „Vasile Voiculescu” 7-1
CT Transilvania – GS Sanitar „Vasile Voiculescu” 8-4
Clasamentul grupei D:
În urma fazei grupelor, se cunosc aşadar jocurile din semifinalele competiţiei „Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor”. Acestea sunt: LPS Bihorul – CT „Transilvania” şi GŞ „George Bariţiu” – LT „Lucian Blaga”.
Semifinalele sunt programate pentru luni, 14 mai, de la ora 14, primul joc, respectiv, de la ora 15, cel de-al doilea, la terenul sintetic al Stadionului Municipal „Iuliu Bodola”.
nov. 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0