Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iun. 08, 2016 Daniel Ardelean Actualitate, OBIECTIV 2 9116 vizualizari
Primar în comuna Sînmartin încă din anul 2004, liberalul Lucian Popuș a pierdut alegerile – la un scor destul de strâns, ce-i drept – în fața unui fost coleg de partid – Cristian Laza.
Cu toate că – în ansamblu privind lucrurile – liberalii par a fi mulţumiţi de scorul obținut în județ, precum și de numărul deloc de neglijat al Primăriilor căștigate, aceștia sunt totuși conştienţi că s-ar fi putut şi mai bine decât atât. Vestea pierderii primei poziții în două dintre comunele limitrofe Oradei (unde Ilie Bolojan, locomotiva PNL-ului în Bihor, își menține poziția de “stăpân” absolut, câștigând detașat prezentele alegeri locale) – Sînmartin și Nojorid – în favoarea “dușmanilor” de la PSD, nu le-a picat prea bine liberalilor bihoreni (aceștia neașteptându-se să piardă locul la “butoane” în cele două localități). Interesant e și faptul că în cele două entități administrativ-teritoriale candidații PSD-ului le-au suflat scaunul tocmai unor primari cu state vechi de serviciu: liberalul Mircea Crainic, edil în Nojorid de patru mandate, a pierdut Primăria Nojorid în faţa PSD-istului Petru Teodor Baba, iar PSD-istul Cristian Laza l-a surclasat pe Lucian Popuş (PNL, ex-PSD), primar în comuna Sînmartin în ultimele trei mandate…
Așa stând lucrurile, îmi pun întrebarea dacă scorul neașteptat de bun obținut de PSD în Sînmartin nu are cumva vreo legătură și cu faptul că acum un an edilii din Oradea și din comuna limitrofă acesteia s-au înțeles ca cele două localități să fuzioneze, mai exact municipiul-reședință de județ să înghită localitatea vecină. Este foarte posibil ca locuitorii din Sînmartin să-l fi taxat acum pe fostul lor primar pentru gestul nesăbuit de a-i “vinde” necondiționat vecinului mai mare… Chit că fostul primar Popuș (alături de liberalii din CL-ul din Sînmartin) a încercat să “dreagă busuiocul”, declarând – cu puțin timp înaintea alegerilor locale – drept expirat referendumul pro-unificare de anul trecut…
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
a încercat să “dreagă busuiocul”, declarând – cu puțin timp înaintea alegerilor locale – drept expirat referendumul pro-unificare de anul trecut…
cine scrie aceste articole, nu le citeste inainte de publicare?
adica fostul primar a incercat sa dreaga busuiocul dupa ce polulatia majoritara din Sanmartin a votat pro la referendum?
recomandare: ori il trimiteti acasa pe asa zisul jurnalist, ori il trimiteti la scoala de jurnalism, ori acceptati sa ca publicatia voastra sa fie de „cacao”
Prostii. Popus a pierdut alegerile pentru ca nu a facut nimic pentru Sanmartin.