Până lunea viitoare (28 martie), Municipalitatea orădeană așteaptă oferte de la firme interesate de închirierea unor suprafețe de teren în vederea realizării unor unități de alimentație publică cu tersă. În centrul scoaterii la mezat se află trei locații de pe malul Crişului Repede: pe Aleea Ştrandului (în zona dintre ExpoFlora şi viitorul Hotel Hilton), în Parcul Libertăţii (vis-a-vis de WC-ul public) şi perimetrul pe care orădenii îl cunoșteau drept „Budi Bar” (foto – malul drept al Crişului Repede, lângă podul Ferdinand). Conform celor transmise de Biroul de Presă al Primăriei, ofertele de participare la licitaţie trebuie să cuprindă în mod obligatoriu proiectul modului de alimentaţie propus a se realiza, însoţit de Avizul Comisiei Municipale de Urbanism şi Amenajare a Teritorului, de Certificatul de Urbanism şi de avizele de coexistenţă solicitate prin acesta. Termenul limită de depunere a ofertelor este 28 martie, ora 10, la (Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 23, parter Primăria Oradea), iar deschiderea ofertelor va fi în aceeaşi zi, la ora 12, în Sala Mică a clădirii.