Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 01, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1202 vizualizari
Înainte de a fi falutate de lucrările care vor începe în Piața Unirii, localurile din zona străzii Vasile Alecsandri și a Pasajului Vulturul Negru sunt „lovite” și de oamenii de la Poliția Locală Oradea. Conform unei informări primite de la Biroul de Presă al Primăriei, a fost demarată o acţiune de verificare a existenţei taxei de ocupare a domeniului public pentru terasele amplasate în faţa localurilor, dar şi pentru alte bunuri expuse pe domeniul public fără achitarea taxelor. Două firme au și fost deja „premiate” cu amenzi de câte 500 lei fiecare: una pentru amplasarea unei terase pe domeniul public fără a avea achitată taxa, iar cealaltă pentru expunerea de covoare pe domeniul public fără autorizaţie. De asemenea, Poliția Locală a aplicat sancțiuni și în urma unor sesizări numeroase privind tulburarea liniştii publice sub pasajul Vulturul Negru. Primăria transmite că au fost distribuite 14 notificări localurilor de sub pasaj. Responsabililor de aceste baruri li se cere să facă totul pentru ca activitatea lor pe timp de noapte „să nu creeze disconfort vecinilor”. Municipalitatea atenționează că mai urmează verificări privind plata taxei de ocupare a domeniului public pentru toate terasele din oraş, dar și determinări ale nivelului de zgomot (împreună cu DSP Bihor) în locaţiile cu probleme şi verificarea autorizaţiilor de desfăşurare a activităţii de alimentaţie publică la barurile şi restaurantele nou înfiinţate.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0