Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 19, 2011 Florin Coman Actualitate 0 1932 vizualizari
Şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa a anunţat astăzi la Oradea că are în vedere câteva schimbări cu privire la Codul Rutier.
“La ora actuală realizăm studii pentru reactivarea radarelor fixe, dar momentan întâmpinăm probleme”, a spus Popa.
Chestorul a subliniat că în România este o necesitate introducerea răspunderii obiective (n.r. răspunerea contravenţională este a proprietarului maşinii indiferent cine e la volan) pentru că sistemul actual de penalizare a şoferilor nu este îndeajuns de eficient. “Când se contestă sancţiunilr în instanţă, poliţistul este tratat ca şi cum ar fi de rea credinţă, iar cel care a greşit este privit cu ochi buni”, explică Popa.
“Ne întreabă inclusiv despre ziua în care ne-am născut. Ajungi astfel în situaţii când îţi vine să-ţi smulgi părul din cap”, a mai spus chestorul.
Liviu Popa a mai spus că în România riscul rutier ne costă aproape patru miliarde de dolari pe an.
Şeful poliţiei are însă şi veşti bune. Acţiunile din ultimul timp desfăşurate de poliţişti şi-au făcut efectul, iar rata mortalităţii în urma accidentelor rutiere a scăzut.
“Pentru prima dată în ultimii 10 ani numărul morţilor a scăzut sub 2000. Este bine ţinând conte de faptul că am avut ani şi cu 3000 de morţi în statistică”, a declarat Popa.
Chestorul a mai specificat că la ora actuală avem 1464 de morţi şi speră ca numărul acestora să nu crească semnificativ în luna decembrie.
nov. 09, 2023 0
mai 20, 2022 0
feb. 23, 2022 0
oct. 24, 2021 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0