Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mai 12, 2017 Florin Coman Actualitate 0 3168 vizualizari
Judecătorii de la Curtea Constituţională a României (CCR) au decis că legea care dă dreptul de folosire a limbii materne în instituţiile medicale şi în cele care prestează servicii sociale, acolo unde populaţia minoritară depăşeşte 20%, este constituţională. Legea, care a fost adoptată de Parlament include şi un nou prag alternativ: minimum 5.000 de persoane. Iniţiată de UDMR şi votată de formaţiunea maghiară împreună cu coaliţia de guvernare, proiectul a fost contestat la CCR de către PNL, PMP şi USR. Ca reacţie, după decizia Curţii, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pentru presa centrală că astfel se „garantează egalitate în faţa legii” şi că actul normativ „nu este discriminatoriu”.
Având în vedere legea adoptată de legislativ şi binecuvântată de CCR – cu marja că preşedintele Klaus Iohannis ar putea să o retrimită o dată în Parlament înainte de promulgare -, vor putea exista cazuri în care nu doar limba maghiară să devină obligatorie în unităţi medicale şi centre sociale. În zonele cu comnităţi importante de ţigani, chiar şi aceştia vor avea dreptul la a vorba limba lor maternă în spital, personalul de acolo putând avea chiar şi de suferit în caz că nu le răspunde în acelaşi mod. De asemenea, în partea de sud-est a ţării, chiar şi turca ar putea deveni obligatorie.
foto – pinimg.com
iun. 18, 2022 0
mart. 30, 2022 0
ian. 06, 2022 0
aug. 27, 2020 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0