Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
nov. 02, 2015 Andrei Şandor Administrație, Politică 0 2291 vizualizari
Peste 800.000.000 de lei pentru primăriile bihorene în contul lucrărilor demarate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Președintele filialei județene a PSD, Ioan Mang, a considerat de cuviință să atragă atenția, azi, asupra unei măsuri a Guvernului Ponta care a cam trecut neobservată în ultima perioadă. Mang a declarat într-o conferință de presă că, pe de o parte, există posibilitatea trecerii proiectelor demarate pe finanțare europeană; este vorba despre faptul că există acum lege pentru așa ceva, orice proiect local aflat deja în implementare putâdn beneficia de această relativ nouă prevedere. Iar banii de „afară” sunt și pe noul program de finanțare (2014 – 2020). Pe de altă parte, liderul PSD Bihor a anunțat alocarea a peste 800 de milioane de lei pentru proiecte pe PNDL, astfel încât primarii nu ar ma avea de ce să se plângă. Decât dacă au parte de constructori / executanți cu probleme, însă atunci lucrurile se tranșează nu cu ajutor de la Ministerul Dezvoltării, ci cu concursul instanțelor de judecată. În același timp, potrivit lui Mang, constructorii ar trebui să urgenteze lucrările contractate (pe PNDL), bani existând, deci deconturile pot fi făcute fără sincope. Șeful social-democraților bihoreni a precizat că în județul nostru ar exista o problemă cu implementarea anumitor proiecte, din totalul de aproximativ 50 de milioane de lei alocați până acum de București doar vreo 14 milioane fiind decontați. „Nu suntem în stare să cheltuim banii pe care îi avem la dispoziție”, a menționat Ioan Mang, cu referire la diverse comune și primari de toate culorile politice.
foto – stirileprotv.ro
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0