Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 07, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1105 vizualizari
Primăria Oradea anunță publicarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP) și pe site-ul Primăriei Oradea, la secțiunea Informații de interes public – Licitații a anunțului de participare pentru licitația publică deschisă având ca obiect proiectarea și execuția la obiectivul „Amenajare zonă publică – spațiu urban marcat de un volum simbol situat peste parcarea subterană din str. Independenței”, cod unic de înregistrare 4220487/2022/16.
Valoarea estimată este 19.537.506,48 lei (fără TVA).
Termenul de depunere a ofertelor în SICAP este 11 aprilie, ora 15:00.
Proiectul constă în amenajarea zonei publice situate deasupra parcării subterane din str. Independenței, pe amplasamentul delimitat de str. Independenței, malul Crișului Repede, Sinagoga Sion și Podul Sf. Ladislau.
Elementul principal al amenajării îl reprezintă corpul de clădire care va găzdui galeria de artă și un spațiu expozițional care va putea fi folosit de artiștii plastici. Acesta are regim de înălțime P+etaj, prevăzut cu pereți cu gradene de apă și oglindă de apă perimetral. Mobilierul urban va fi reprezentat prin bănci de granit cu jardiniere și stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice.
De la nivelul spațiului suprateran se va putea coborî pe trepte până pe malul Crișului. Proiectul prevede și mutarea statuii lui Mihai Eminescu mai înspre malul Crișului, dar și amenajarea unei cafenele.
Scopul proiectului este de a acorda spațiului funcția catalizatoare de pol urban, prin reprezentarea orașului contemporan într-o cheie modernă a elementelor decorative specifice stilului Art Nouveau – Secession, stiluri care definesc identitatea culturală a Oradiei.
Documentația a fost elaborată de firma SC Muun Concept AB SRL.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0