Balul Bobocilor a fost organizat până la cel mai mic detaliu și, fără să umple sala până la refuz, a fost un moment reușit. Bobocii candidați, împreună cu echipele care i-au ajutat, au făcut față temei balului. Adică ringul de dans al discotecii s-a transformat în arenă de circ, probele peste care s-a trecut fiind demne de reprezentații ale unor trupe celebre de circari. Precum în cazul precedentelor baluri organizate de liceenii din Oradea, concurenții de la Liceul de Artă au fost și ei încurajați de galeriile care au afișat bannere de încurajare cu numele favoriților. Vă invităm să accesați galeria foto atașată pentru imagini de la distracția „artiștilor”.