Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
mart. 14, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2210 vizualizari
Joi, 15 martie, va fi o zi plină. O serie de evenimente au fost deja anunțate pentru data în care maghiarii de pretutindeni sunt sărbătoriți. De data asta, se nimerește ca multe activități organizate în Oradea să se suprapună cu cel puțin o parte a festivităților dedicate uneia dintre sărbătorile ungurilor. Un lucru la care, însă, UDMR (principalul reprezentant politic al maghiarimii) nu s-a așteptat este ca tocmai partenerii din PNL să își găsească (și) altceva de lucru în 15 martie. Filiala județeană a liberalilor îl va avea ca invitat pe Claudiu Doltu (foto), specialist PNL în domeniul finanțelor. Doctorul în științe economice este și profesor la Academia de Șiințe Economice din București (Catedra de Economie și Politici Economice) va fi la Oradea pentru a participa la dezbaterea denumită „Măsuri de relansare economică în viziunea USL”. Manifestarea va avea loc joi de la ora 14, la Hotel Continental. Tot mâine, în timp ce la statuia lui Szacsvay Imre din Parcul Libertății va avea loc unul dintre principalele momente festive din programul UDMR (la care ar fi așteptați și reprezentanții celorlalte partide politice), de la ora 17, Claudiu Doltu (fost consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu și fost consilier al lui Mugur Isărescu la BNR) își va lansa cartea „Tranziția made in Romania”, în sala mare a Primăriei Oradea.
mart. 16, 2022 0
mart. 15, 2019 0
feb. 26, 2015 0
sept. 28, 2014 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0