Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 26, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 3159 vizualizari
Mini-scandal cu ameninţări privind sesizarea Prefecturii Bihor, în plenul Consiliului Local Oradea de marţi, 25 iulie. Mărul discordiei l-a reprezentat subiectul privind majorarea cu 2 lei a contribuţiei părinţilor la hrana cotidiană a micuţilor care frecventează creşele din reţeaua Administraţiei Sociale Comunitare Oradea (ASCO). Astfel, suma plătită pe zi devine 10 lei / copil, în loc de 8 lei / copil cât era până acum. Materialul susţinut de şefa ASCO, Arina Moş, s-a lovit de remarcile reprezentantului UDMR, Kiss Gabor, care a arătat că plusul anual colectat astfel este de „doar” 200.000 de lei, sumă pe care Municipalitatea ar putea să o susţină şi nu ar fi necesar să se bage mână în buzunarele părinţilor. Pe de altă parte, grupul PSD, prin vocea consilierului Adrian Negrea, a avut argumente de ordine legal. Potrivit social-democratului, legea nu permite ca suma respectivă să treacă de 20% din totalul costului de întreţinere a unui copil în creşă. Acest cost total este de 49,23 lei, adică cei 10 lei doriţi de conducerea ASCO ar însemna mai bine de 20%. O problemă de matematică pe care pesediştii sunt dispuşi să o dea spre rezolvare şi prefectului Ioan Mihaiu. Pentru că, după cum se ştie, Instituţia Prefectului avizează (sau nu) de legalitate toate hotărârile de consilii locale. Primarul Ilie Bolojan a cerut ca grupul PNL să voteze materialul şi a menţionat că directoarea Moş este cea care va avea de suferit în caz că vor fi întâmpinate probleme de legalitate. „Surpriză”: toţi aleşii liberali s-au conformat solicitării edilului-şef.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0