Liberalele din Oradea ajută 30 de familii nevoiaşe

„Dăruieşte de Crăciun” este acţiunea caritabilă a OFL Oradea, organizată an de an înainte de sărbătoarea Naşterii Mântuitorului. Femeile din PNL Oradea, sub comanda consilierului local Camelia Buhaş (preşedinte al organizaţiei), au cumpărat alimente și dulciuri pentru 30 de familii în nevoie. Ieri și azi (20 / 21 decembrie), bunurile au fost distribuite familiilor cu copii care se confruntă cu probleme mari de sănătate și care trec prin perioade grele. „Ne-am dorit să putem face o bucurie familiilor care trec printr-o perioadă mai dificilă, de aceea organizăm în fiecare an această acțiune de suflet deja conscrată pentru noi. Am contribuit fiecare cu ce am putut și am ajuns cu alimente necesare la 30 de familii neajutorate. Sperăm ca gestul nostru să ajute aceste familii să aibă Sărbători mai frumoase”, spune lidera OFL Oradea. Tot ca parte a acţiunilor caritabile întreprinse de liberale, de menţionat că, în luna decembrie, acestea au distribuit mâncare caldă în fiecare zi de vineri, pentru a ajuta un număr cât mai mare de persoane nevoiaşe. Vineri, 22 decembrie, o astfel de împărţire de hrană va avea loc de la ora 19, la Adăpostul de Noapte.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

91 − 83 =