Lele, procurorul bătăuș, s-a pensionat

Pentru opinia publică locală, Lele este cunoscut mai ales datorită unor cazuri controversate, dintre care se evidențiază arestarea (în anul 2001) a omului de afaceri Adrian Tărău, fiul de prefect PSD în funcție. Un an mai târziu, cel mai probabil din cauza acestui demers, Lele însuși a ajuns să fie subiectul unei percheziții domiciliare, derulate sub comanda acelui procuror bucureșten Cristian Panait care, mai apoi, s-a sinucis. Magistratul orădean a avut parte și de o suspendare în activitate, timp de 6 ani, fiind reabilitat în 2008. De atunci, Lele a lucrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Reamintim, de asemenea, că tot Alexandru Lele a fost parte a unui urât conflict fizic, în care celălalt bătăuș a fost omul de afaceri Radu Pentie, patronul Irish Pub. Incidentul s-a consumat în toamna anului 2007, pe când Lele colabora cu un ziar local „domiciliat” în același imobil în care se află localul patronat de Pentie. Cum acesta din urmă a fost deseori ținta diverselor articole pe care procurorul le scria, Lele a fost abordat de Pentie pe marginea subiectului, moment în care atmosfera a devenit incendiară între cei doi. Bătaia s-a lăsat cu rănirea ambilor și cu plângere la Parchet, Pentie și Lele (foto) fiind despărțiți de colegi de la ziar ai procurorului.
Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

99 − = 97