Curtea Constituţională a respins sesizarea PNL privind Legea pensiilor, motivând că actul normativ este în acord cu prevederile Legii fundamentale. Sesizarea, formulată de 55 de parlamentari PNL a fost depusă la Curtea Constituţională în 8 decembrie. Legea pensiilor, adoptată de deputaţi după admiterea cererii de reexaminare formulată de preşedinte, a fost ieri declarată constituţională. Motivarea soluţiei va fi prezentată în curpinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.Legea pensiilor, reexaminată la solicitarea şefului statului, prin care se stabileşte vârsta standard de pensionare de 63 de ani la femei şi de 65 de ani la bărbati, a fost adoptată în 7 decembrie, de plenul Camerei Deputaţilor. Legea a fost adoptată, prin apel nominal, cu 172 de voturi „pentru”, singurul articol modificat faţă de varianta initială fiind cel referitor la vârsta de pensionare.