Actualizat aprilie 11th, 2025 1:25 PM
oct. 12, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1838 vizualizari
Cu toate că e zi de sărbătoare, o parte a consilierilor locali și conducerea Primăriei s-au luat la harță din cauza contestatului administrator special al Electrocentrale Oradea, Stănel Necula.
Azi, pe rolul ședinței extraordinare a CL s-a aflat mandatarea Adunării Generale a Acționarilor (AGA) de la CET cu privire la remunerația lui Stănel Necula. S-a vehiculat deja că s-ar fi aprobat suma de 1.500 euro, cuantum considerat inacceptabil de grupul PDL. De asemenea, reprezentanții democrat-liberali consideră că este jignitor la adresa legislativului ca persoana în cauză să nu fie prezentă la ședință. Potrivit Adelinei Coste, în procesul verbal de la ședința AGA a CET s-ar fi trecut deja suma de mai sus. Dar primarul Ilie Bolojan a susținut că totul s-a rezumat doar la anumite informări și că toți pașii legali vor fi urmați cronologic, așa cum trebuie. „AGA va fi convocată pentru un vot final, după acordul dat de CL”, a declarat sec Bolojan, care nu a scăpat nici de replicile și criticile UDMR. Consilierul Ritli a declarat că Necula nu i se pare cea mai inspirată alegere, în condițiile în care, la Brăila (acolo unde omul a falimentat CET-ul local), cetățenii primesc 1.800 lei pentru a-și crea soluții alternative pentru încălzirea locuințelor. De asemenea, reprezentantul UDMR a cerut să vadă planurile de acțiune ale lui Stănel Necula. Iritat de contrele primite din direcția mesei ovale, primarul Bolojan a reacționat spunându-i lui Ritli că, după logica lui, „ar fi trebuit să-i păstrăm în funcție pe domnii Szabo și Gligor (n.b.: fostul director de la Termoficare, susținut de UDMR și ex-managerul general trecut acum pe linie moartă), care au fost niște administratori geniali”.
După o luare de poziție, evident favorabilă șefului Primăriei, din partea liberalului Dan Octavian, pedelista Adelina Coste a declarat că nu i se pare normal să discute despre leafa cuiva care nu e prezent. În ciuda nemulțumirilor, proiectul a fost supus votului și a fost adoptat cu 16 voturi „pentru”, 4 abțineri și un vot „contra”.
apr. 11, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0