Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
iul. 13, 2018 Florin Coman Actualitate, business 0 3115 vizualizari
Lansarea versiunii în limba română a „Cartei Albe a IMM-urilor din România”, ediţia a-XVI-a, este un eveniment cu ştaif ce va avea loc joia viitoare (19 iulie), la Bucureşti. Volumul este editat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Partenerii forului în al cărui board se regăseşte şi omul de afaceri orădean Ioan Mintaş sunt Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Banca Comercială Română, Alpha Bank, Banca de Export – Import a României, Sodexo România și Groupama Asigurări. Manifestarea de lansare a Cartei va fi găzduită de sala de spectacole a Complexului – Restaurant „Elisabeta” de ăpe Bdul. Regina Elisabeta nr. 45. „Lucrarea a fost realizată de un colectiv de specialişti şi este cel de-al XVI-lea raport de cercetare privind situaţia IMM-urilor din România, fenomenul intreprenorial, performanţele şi problematica IMM-urilor, fiind un titlu de referinţă în literatura de specialitate, atât în România cât şi la nivelul Uniunii Europene. În realizarea Cartei Albe a IMM-urilor s-a avut în vedere, pe lângă problematica specifică IMM-urilor şi contextul economico-social naţional, şi prevederile Strategiei UE 2020, Programul UE de finanţare 2014-2020 şi a Small Business Act, principalele documente strategice ale UE care marchează major evoluţia IMM-urilor din Europa şi implicit din România”, transmite Mintaş.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0