Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:14 PM
dec. 04, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1510 vizualizari
Sediul fostului Teatru pentru Copii și Tineret „Arcadia” din pasajul Vulturul Negru va găzdui azi (4 decembrie), un dublu eveniment. Este vorba, pe de o parte, despre lansarea unui CD cu muzică de sezon, „Dar din Rai”. Cântecele au fost înregistrate de juniorii de la Palatul Copiilor și Elevilor, în colaborare cu Orășelul Copiilor din Oradea. Potrivit Mihaelei Dindelegan (foto), cea care se ocupă de Orășel, tinerii cântăreți au fost pregătiți de profesoara Dana Oprescu, coordonatoare a cercului de canto-muzică ușoară. Cadrul didactic a creat atât muzica, cât și versurile pentru acest CD. Participanții la sepctacolul de lansare de azi vor avea ocazia ca, în prag de Sărbători, să facă și un gest caritabil în direcția unui copil de 8 ani. Băiatul se numește Andrei, este elev la Școala „Nicolae Bălcescu” și a fost diagnosticat cu cancer osos la femurul stâng. Pentru a avea o șansă să scape de boală, copilul are nevoie de bani pentru ca să poată fi supus unei intervenții chirurgicale în Austria. Donațiile vor putea fi făcute la sala „Arcadia”, azi de la ora 18.
mai 30, 2024 0
sept. 10, 2023 0
oct. 28, 2022 0
apr. 21, 2022 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0