Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
feb. 15, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1099 vizualizari
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, împreună cu Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, lansarea volumului Studia Interdisciplinaria. In memoriam Magistri Barbu Ștefănescu. Evenimentul va avea loc în data de 21 februarie, de la ora 12:00, la sediul instituției muzeale (Str. Armatei Române nr.1/A), în sala de expoziții temporare de la etajul III.
Prof. univ. dr. Barbu Ștefănescu (1953-2013) a fost o personalitate marcantă a locului, care și-a pus amprenta pe cele două instituții în cadrul cărora a lucrat: Muzeul Țării Crișurilor, unde a fost șef de secție și director (1990-1994), și Universitatea din Oradea, unde a ocupat funcțiile de prodecan, decan (1999-2008) și prorector (2008-2012). De asemenea a fost membru în Comisia Națională de Atestare a Titlurilor Universitare și de Doctorat – CNATDCU din 2006, precum și membru în Comisia de Istorie și Studii Culturale din cadrul CNATCU din 2011.
În prodigioasa sa carieră, curmată brusc și mult prea devreme, Barbu Ștefănescu s-a impus în lumea științifică, ca un cercetător aparte al istoriei și etnologiei românești. O activitate științifică în care va manifesta un interes aparte față de cercetarea lumii rurale, a modului de viață țărănesc cu preponderență a celui din Crișana, unde prin multiple cercetări de teren, dublate de documentări arhivistice și bibliografice, interpretate printr-o abordare interdisciplinară, va ajunge la rezultate considerate a fi, în multe cazuri, de referință pentru domeniile respective de cercetare. Drept mărturie a activității sale laborioase din acest domeniu stau cele 15 volume publicate, dintre care 9 de autor și 6 coordonate, precum și peste 130 de articole de specialitate apărute în diverse anuare și reviste de specialitate, dar și în numeroase volume cu caracter omagial sau comemorativ, dedicate unor personalități ale lumii științifice din țara noastră.
Volumul, apărut recent (2023) la Editura Muzeului Țării Crișurilor Oradea și a Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române din Cluj-Napoca, sub coordonarea unor specialiști (Gabriel Moisa, Florina Ciure, Sorin Șipoș, Ioan Goman), reunește studiile, multe cu caracter interdisciplinar, a nu mai puțin de 67 de autori și coautori din țară și străinătate, majoritatea foști colegi, studenți, doctoranzi sau colaboratori apropiați cu profesorul Barbu Ștefănescu, din diverse domenii ale cercetării științifice (arheologie, istorie, etnologie, demografie, mentalități, artă, muzeografie, geografie etc.).
La eveniment vor lua cuvântul: Prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, Rector al Universității din Oradea, Prof. univ. dr. Gabriel Moisa, Manager al Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal și Decan al Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea, Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, Prorector al Universității din Oradea și Prof. univ. dr. Florica Ștefănescu, Universitatea din Oradea.
Intrarea este liberă.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0