Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:24 PM
apr. 26, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2919 vizualizari
Primarul de Sântandrei, democrat-liberalul Ioan Mărcuș (foto), se arată indignat de modul în care viitorul candidat al PNL pentru funcția de primar al comunei, Mihai Gabor (ex-PNG), a ales săptămâna trecută să își facă propagandă. Într-o cuvântare din cadrul prezentării activității sale de consilier local comunal, Gabor – despre care se spune că ar avea legături destul de strânse cu lumea interlopă, el însuși nefiind străin de activități de natură mai puțin ortodoxă – ar fi declarat, spre exemplu, că „Zona Metropolitană Oradea (ZMO) e a partidului PNL”. Alesul local (cunoscut sub numle de „scenă” Grecu) l-ar fi acuzat, totodată, pe primarul Mărcuș de promisiuni false făcute în urmă cu 4 ani în ceea ce privește proiectul Aparegio. Dacă acuzele legate de persoana lui nu par să îl deranjeze foarte mult, Ioan Mărcuș protestează, în schimb, în privința tentativei de acaparare de către PNL a ceea ce este de ani buni Zona Metropolitană Oradea (n.b.: despre care se știe că a fost o inițiativă a fostului primar PD al municipiului, Petru Filip). În opinia lui Mărcuș, ZMO nu trebuie asociat cu un anumit partid. „Să înțeleg că cei care nu suntem PNL trebuie să plecăm din ZMO?”, s-a întrebat retoric reprezentantul conducerii PDL Bihor, unul dintre cei mai longevivi primari de comună din țară. De asemenea, edilul din Sântandrei spune că l-a informat pe Ilie Bolojan despre cele afirmate de Mihai Gabor, care ar urma să candideze din partea PNL, iar primarul de Oradea s-a declarat nemulțumit de cele auzite.
Gurile rele vorbesc despre faptul că controversatul Grecu ar fi prieten apropiat cu fiul senatorului Cornel Popa, președintele PNL Bihor, despre care primarul Ioan Mărcuș a declarat joi (26 aprilie) că a fost acolo la evenimentul de bilanț al lui Mihai Gabor. Se spune că acesta din urmă ar fi ajuns în postură de a fi susținut pentru funcția de primar al Sântandreiului tocmai grație relației apropiate cu familia liderului PNL Bihor.
iul. 19, 2024 0
nov. 08, 2023 0
oct. 03, 2023 0
apr. 28, 2022 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0