S-a întâmplat în cadrul bilanțului pe care șefii IJPF îl fac la fiecare debut de an. Comisarul-șef Nicolaie Iancu a declarat miercuri, 19 ianuarie, că în ciuda măsurilor luate pe linia prevenirii şi combaterii faptelor negative şi a abaterilor, în 2010 au fost înregistrare „trei evenimente negative”. În ordine cronologică, primul este cel petrecut la punctul de frontieră Borș (foto), în 10 februarie, atunci când a fost conemnată „o încălcare gravă a ordinelor, dispoziţiilor şi normelor de muncă de către un agent de poliţie”. Potrivit celor prezentate la bilanț, acestea au condus la reţinerea angajatului IJPF de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru 24 ore pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. „În urma acestor fapte, agentul a fost suspendat din funcţie, iar începând cu data de 11 februarie acesta a fost pus la dispoziţia Inspectoratului prin dispoziţia şefului IJPF”, a relatat cms-șef Iancu. În luna mai, agentul a fost scos de sub urmărire penală. Tot anul trecut, la începutul lunii martie, un agent din cadrul S.P.F. Salonta a fost pus la dispoziţia Inspectoratului, fiind trimis în judecată pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, în 10 iunie, un agent din cadrul S.P.F. Borş a ajuns în colimator. El fusese arestat preventiv pentru 29 zile de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., fiind cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup de criminalitate organizată, complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, complicitate la infracţiunea de concurenţă neloială, complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, toate în formă continuată, în concurs real şi ideal. Conform șefului IJPF Bihor, faţă de agent a fost luată măsura suspendării din funcţie pe perioada arestării preventive. Dezvăluirile privind relele întâmplate în cadrul Poliției de Frontieră în 2010 mai vorbesc despre 6 agenţi de poliţie care se află la dispoziția Inspectoratului. Motivul: faţă de aceştia a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru diferite fapte infracţionale.