Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
sept. 07, 2015 Florin Coman Actualitate 0 2766 vizualizari
Sub amenințarea penalizării de 50.000 de euro pe ziua de întârziere, executantul lucrărilor de modernizare / lungire a pistei Aeroportului din Oradea, asocierea Porr Construct – Teerag-Asdag Aktiengesellschaft – Col Air Trading, a lucrat aproape non stop pentru respectarea celor 59 de zile de închidere totală. Din data de 3 septembrie, din nou, aerogara de pe Calea Aradului e operațională, dar numai pentru aparate de zbor de mici dimensiuni. Deci ca înainte de închidere. Iar Aeroportul își oferă din nou serviciile, mai ales că are 1,3 kilometri de pistă nouă, prevăzută cu toate sistemele de balizaj necesare și cu coordonare la sol. Doar că, deocamdată, nu prea se înghesuie avioanele să aterizeze la Oradea. Asta, poate, și deoarece Consiliul Județean Bihor nu a procedat la licitația promisă în vederea atragerii de operatori. Din informațiile de la această oră rezultă că nici măcar Tarom nu își reia încă zborurile spre noi preferând să aștepte ca întreaga lucrare să fie gata. Un șantier care va da, printre altele, o pistă de 2,1 kilometri lungime. Totodată, se muncește la realizarea celor două căi de rulare – decolare, la o platformă de îmbarcare / debarcare pe care să poată „parca” 6 aeronave și la realizarea unor sisteme de balizaj luminos.
În același timp, proiectul include și o uzină electrică proprie care să deservească toate instalaţiile şi sistemele Aeroportului. Investiția totală, finanțată parțial din fonduri europene nerambrusabile, se ridică la 99 de milioane de lei (valoarea contractului de execuție). Ar trebui ca lucrările să se încheie pe la sfârșitul lunii octombrie.
nov. 23, 2023 0
apr. 25, 2017 0
mart. 22, 2017 0
feb. 23, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0