Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
aug. 17, 2018 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 2110 vizualizari
Marți, 14 august a.c., la ora 00.44, pe strada Nufărului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 166 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la început de săptămână, au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 39.715 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracțiuni și opt tamponări.
44 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 10 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, au fost sancționați nouă pietoni care au traversat neregulamentar, iar 38 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0