Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mart. 29, 2019 Daniel Ardelean Uncategorized 0 963 vizualizari
Kovesi este înfundată de unul dintre adjuncții săi. Anunțul a fost făcut la ”Sinteza Zilei” de Mihai Gâdea și Berta Popescu. Declarația vine din partea lui Gheorghe Popovici, cel care a fost șef de secție în DNA și unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Kovesi.
Acesta a fost audiat ca martor în celălat dosar în care Kovesi a fost pusă sub acuzare pe 8 februarie, în legătură cu o scenă care a avut loc în biroul șefei DNA. Este vorba de o declarație amplă pe 11 pagini, în care la început a vorbit despre ceea ce făcea el la DNA, iar apoi a ajuns la luna iunie 2016, când acesta susține că a fost trimis de la DNA Ploiești un rechizitoriu, în care Liviu Tudose și ceilalți au fost trimiși în judecată.
Popovici spune că a început să studieze rechizitoriul în format electronic, l-a examinat și a constatat că așa cum erau expuse faptele erau insuficient deschise.
”După ce am exeminat rechizitoriul, am constatat că astfel cum era expusă situația de fat, în partea expozitivă, faptele pentru care se dorea trimiterea în judecată erau insuficient descrise. Nu regăseam nici analiza probelor, în sensul expunerii detaliate ale acestor probe, care să descrie situația de fapt cu consecința săvârșirii infracțiunilor reținute, adică dintr-un punct de vedere, actul de sesizare a instanței nu se ridică la un standard foarte înalt, privind explicitarea situației de fapt”, spunea Popovici.
Gheorghe Popovici a întocmit un referat pe care l-a înaintat procurorului șef, adică Kovesi și
”Țin minte că am fost chemat prin grefiera de la cabinetul meu, la cabinetul procurorilor consilieri și am constatat că în cabinet se afla Kovesi, procurorul Bulancea Marius și cred că era și Țițian Dana. Kovesi era supărată pe motiv că am întocmit acel referat și bănuiesc că cineva de la Ploiești a sunat să mă pârască.
Mi s-a adresat reproșându-mi cumva că am întocmit referat că se muncise mult și cred că nu se dorea să ifirm acel rechizitoriu. A fost chemat și procurorul adjunct Călin Nistor care s-a așezat pe canapea.”, a mai spus Popovici.
Acesta susține că a fost chemat din nou de Kovesi care i-a spus că să trimită dosarul înapoi împreună cu referatele ca procurorii de caz să se conformeze.
Gheorghe Popovici a refuzat să dea aviz pentru trimiterea în judecată a celor menționați.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
sept. 24, 2024 0
sept. 06, 2024 0
sept. 04, 2024 0