Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
iul. 16, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1306 vizualizari
Timp de 3 zile, între 17 – 19 iunie, o delegaţie din Oradea a participat la invitaţia Primăriei din Mantova la prima ediţie a Festivalului Oraşelor înfrățite cu această localitate din Italia. Participarea orădenilor a fost „regizată” de clubul Kiwanis Art, iar din trimișii Oradiei a făcut parte și consilierul local liberal Dan Octavian, unul dintre principalele fețe din cadrul Asociației Firmelor Bihorene. Biroul de Presă al Primăriei Oradea informează că festivalul din peninsulă s-a desfăşurat sub genericul „Mantova & Friends” cu participarea trimișilor din Franţa, Germania, Austria, Statele Unite, Japonia, Rusia și Albania. Delegaţia din Oradea a fost alcătuită din 8 persoane: 6 tineri interpreţi vocali şi instrumentişti (Olah Boglarka, Maria Popa, Mihaela Popa, Iulia Relinda Raţiu, Vlad Crosman şi Tasnadi Zoltan), conf. univ. dr. Jambor Elisabeta (responsabil artistic al programului) şi prof. dr. Iuliana Păcurar (preşedintele clubului Kiwanis Art Oradea). Promovarea Municipiului Oradea s-a făcut prin două spectacole. După cum ne informează Municipalitatea, primul a avut loc în Piaţa Mantegna, unde Mihaela Popa a interpretat muzică populară din Bihor şi muzică populară mantovană. Al doilea concert a avut loc în Auditoriumul Conservatorului din Mantova. Municipiul Oradea s-a înfrățit cu Mantova în anul 2005, în timpul administrației Petru Filip.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0