Compania Petrom nu mai anunță în prealabil modificarea prețului de referință la carburanții pe care îi comercializează. Prin urmare, șoferii au parte de surprize. Începând de ieri, 15 septembrie, Petrom a operat o nouă scumpire a benzinelor și motorinelor pe care le vinde. Astfel, litrul de benzină e mai costisitor cu 6 bani, iar pe cel de motorină cu 12 bani. Menționăm că ultima majorare efectutată de Petrom a avut loc la sfârşitul lui august, când preţul la benzină a urcat cu 7 bani pe litru, iar cel la mototorină, cu 3 bani pe litru.
În același timp, și firma Lukoil a scumpit produsele de la pompe: motorina cu 5 bani/litru, iar benzina cu 13 bani/litru. Aici, un litru de gaz petrolier lichefiat costă cu 21 de bani mai mult și a ajuns la 3,05 lei.litru.