Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
sept. 15, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1899 vizualizari
Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) și adepții săi se află la o distanță relativ mică de atingerea scopului din precampania electorală: strângerea celor 200.000 de semnături de susținere pentru fostul deputat Szilagyi Zsolt, vicepreședinte PPMT și șef de cabinet al eurodeputatului Tokes Laszlo. Luni, 15 septembrie, potențialul candidat a declarat că există deja aproximativ 3 sferturi din totalul necesar. Iar Bihorul s-a comportat bine în această campanie. Simbolic, autograful bihorean cu numărul 25.000 a fost dat în prezența presei, protagonistul fiind tânărul Varga Csaba, arhitect orădean pasionat de înălțimi și sporturi extreme. De altfel, Varga s-a întors nu demult dintr-o expediție în Pakistan, unde a reușit să urce pe vârful lui Broad Peak, unul dintre cei mai înalți munți din lume, de peste 8.000 de metri. Orădeanul s-a afișat acolo chiar și cu un steag pe care scrie Nagyvarad (Oradea). Acasă, fiind și el adept al autonomiei Transilvaniei, Varga Csaba a decis să îl susțină public pe Szilagyi Zsolt, trecându-și datele personale în tabel. Politicianul de la PPMT spune că este onorat de susținerea arhitectului pasionat de urcat pe munți înalți și speră că exemplul de rezistență și de tenacitate dat de Varga ar putea impulsiona și candidații care se luptă pentru diverse funcții publice.
Referitor la campanie de strângere de semnături, președintele PPMT Bihor, Csomortanyi Istvan, spune că, în linii mari, s-a derulat în condiții bune. Doar că ar fi fost semnalate unele faulturi și lovituri sub centură din partea rivalilor de la UDMR. Astfel, susține Csomortanyi, în zona Roșiori, voluntari de la UDMR strâng(eau) semnături pentru „candidatul comun” al UDMR, PCM și PPMT, Kelemen Hunor. Adică o inducere în eroare a alectoratului, știut fiind că președintele UDMR, vicepremierul Kelemen nu reprezintă și PPMT, chiar dacă ambii candidați ai maghiarimii invocă interesele aceleiași comunități minoritare din România.
mai 08, 2017 0
apr. 18, 2017 0
mart. 27, 2017 0
mart. 27, 2017 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0