Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
mart. 12, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1039 vizualizari
În cursul zilei de joi, 11 martie, între orele 13.50 -15.10, pompierii militari bihoreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a cinci incendii produse pe raza județului.
Astfel, în jurul orei 13.50, echipajele Detașamentului de Pompieri Salonta au fost mobilizate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie de lemne din curtea unei gospodării situate pe strada Titu Maiorescu din localitate.
Cei 11 pompieri militari au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, timp de aproximativ 45 de minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la alte două construcții anexe.
În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil de depozitarea cenușii și jarului nestins în apropierea materialelor combustibile, au ars acoperișul magaziei construite pe profile de susținere din lemn și aproximativ cinci metri cubi lemn de foc.
În jurul orei 15.00, pompierii militari din cadrul Detașamentului Marghita au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs de o cauză probabilă similară, la o gospodărie din localitatea Popești.
Pompierii militari, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Popești, au stins rapid incendiul, care se manifesta generalizat la un adăpost de păsări din lemn și la un pătul de porumb, împiedicând propagarea acestuia la locuința situată la circa cinci metri și la garajul vecinului aflat la aproximativ un metru distanță de focare.
Evenimentul s-a soldat cu arderea adăpostului de păsări și a pătulului.
În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, care se pot solda cu mari pagube materiale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor reaminteşte bihorenilor că cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu, şi numai după ce se sting complet resturile de jar.
În jurul orei 14.50, pompierii militari din cadrul Gărzii Tinca au intervenit în localitatea Miheleu, comuna Lăzăreni, unde au acționat pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, care se manifesta pe o suprafață de circa două hectare.
În jurul orei 15.10, pompierii Stației Aleșd și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șuncuiuș au fost mobilizați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un teren situat pe raza localității Bălnaca, eveniment în urma căruia au ars pomi fructiferi și vegetație uscată.
La ora 14.52, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la o fermă din localitatea Bălaia, comuna Tileagd.
Pentru gestionarea evenimentului, la locul indicat de apelant au fost mobilizate echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, fiind totodată alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șuncuiuș.
La ora 17.50, forțele de intervenție acționează în continuare pentru stingerea incendiului, care se manifestă la aproximativ 50 de baloți de paie.
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
oct. 28, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0