Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
nov. 27, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1637 vizualizari
Șoferii ar face bine să-și regândească traseele pe care le au de făcut în cursul dimineții de joi, 28 noiembrie, până la ora 11. În mod exceptional, urmează ca, timp de două ore (intervalul 9 – 11), Piața Ferdinand să devină zonă militarizată și inaccesibilă mașinilor. Poliția Rutieră a anunțat azi că, în vederea bunei desfășurări a repetiției generale pentru defilarea de 1 decembrie, vor fi blocate căile de acces în Piaţa Ferdinand. Este vorba despre direcțiile de mers Libertăţii – Iosif Vulcan, Moscovei – George Bariţiu, Ady Endre – Moscovei şi Pţa Independenţei (Gojdu) – Pţa Unirii. Mai mult decât atât, polițiștii de la Serviciul Rutier avertizează că traficul rutier va fi restricţionat în Piaţa Unirii pe timpul deplasării coloanei auto şi a plutoanelor de defilare. În mod evident (dar mult mai puțin deranjant), aceleaşi restricţii vor opera și duminică, de Ziua Națională, între orele 11 – 14. Repetiția este necesară deoarece, de data asta, la 95 de ani de la Marea Unire, Garnizoana Oradea scoate la plimbare tehnica militară de care mai dispune. Cu siguranță, în caz de vreme ceva mai puțin rece, copiii prezenți la manifestarea de 1 Decembrie se vor bucura mult.
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0