Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
Poate cel mai mare număr de spectatori de până acum, în cadrul seriei Jazz 10, au venit în duminica de Paște la concertul de la Centrul Posticum. Și e surprinzător că exact în această zi s-a întâmplat umplerea până la refuz a sălii. „Poveștile” muzicale închinate Pământului au fost spuse, de data asta, la final. Sub forma unui, dacă vreți, cenaclu în care cei doi muzicieni și-au expus concepțiile, după care doritorii au putut interveni, într-un cadru mai intim, la barul de la Posticum, și au putut interacționa despre orice subiect cu artiștii din Ungaria. Asta a fost după concert. Dar cum a fost concertul?
Evoluția scenică a saxofonistului Grencso Istvan și a pianistului Dukay Barnabas trebuia văzută pentru o descriere cât de cât adecvată. Nici la ora asta (și trecuseră peste 12 ore de la show în momentul așternerii pe ecran a acestor rânduri…) nu îmi dau seama dacă am ascultat câte o singură compoziție în cele două reprize de concert sau au fost mai multe, dar deosebit de bine legate una de cealaltă. Cert este că, în cazul variantei a doua, pauza a fost insesizabilă, de ordinul fracțiunii de secundă. Chiar și pentru un profan a putut fi clar că ambii muzicieni își cunosc până în „măduvă” instrumentul, motiv pentru care Grencso și Dukay au scos untul din saxofoane și pian inclusiv printr-o utilizare mai puțin ortodoxă. Un aspect valabil în special pentru panist care a testat cu public partea mecanică a obiectului de „studiu”, acționând și direct cu mâna corzile din apropiere de coadă. Ceea ce le-a fost dat spectatorilor să asculte a fost unul dintre cele mai libere și nonconformiste momente de jazz din Oradea ultimilor 10 ani. Iar faptul că ambii invitați de la Posticum au la bază pregătire mai degrabă clasică (ex.: Dukay Barnabas este absolvent de conservator pe linie de compoziție) dă evenimentului de ieri o valență în plus. Oamenii ăștia au trăit muzica într-un mod ieșit din comun: cred că, total, nu au fost cu ochii deschiși decât maximum 2-3 minute. Ambii!
Artiștii s-au comportat de parcă niciunul dintre ei nu știe exact, ci doar intuiește, ce anume cântă celălalt. Au dat impresia (confirmată la discuția de după show) că orădenilor le-au adus un concert de improvizație 100%, în care s-au bazat strict pe auzul muzical, pe intuiție, pe gradul înalt de mânuire a instrumentelor și pe feeling-ul de moment. Iată de ce (din nou un gând confirmat ulterior de către artiști) plana și impresia că muzica expusă la Posticum nu are titlu(ri). Și nici nu avea. Nu avea cum să aibă din moment ce nimic din ce s-a auzit aseară nu se baza pe vreo partitură scrisă cândva. Nici măcar parțial. De aceea un eventual concert de azi, în alt loc (sau tot acolo) ar însemna o total altă abordare, o total altă improvizație. Or, după cum se știe, jazz-ul pe asta se bazează. Așa că Paștele din 2017 ne-a adus o doză foarte serioasă de jazz autentic, liber și libertin.
Dar ce-a fost după concert? Encore-ul nu a fost muzical, de data asta. La solicitarea organizatorilor, cei doi artiști au vorbit despre Pământ și legătura dintre om/muzică și planetă. Pianistul Dukay consideră că trebuie să-i mulțumim Terrei că ne (mai) suportă și vede oamenii (în general) ca pe niște „viruși pe o imensă ființă”. Desigur, considerând că Planeta Albastră e o asemenea creatură. Iar asemănarea între om și Pământ ar fi că, în ambele cazuri, 2/3 este apă. Saxofonistul Grencso a fost destul de critic destul de critic la adresa modului în care oamenii gestionează Terra, o planetă pe care „Dumnezeu ne-a dat-o în administrare”. Muzicianul maghiar spune că „ne raportăm greșit la viață”, că „lumea se îndreaptă spre final” și că până și artele au cam luat-o razna. Artistul consideră că cheia prezervării reale a planetei noastre rezidă în a ne păstra curați pe noi înșine. Și nu este vorba despre igiena personală.
Cei câțiva spectatori care au acceptat să mai rămână la o șuetă au avut șansa de a cunoaște ceva mai bine protagoniștii serii de 16 aprilie. Grencso și Dukay au dovedit deschidere maximă privind mai multe teme de discuție. Au mărturisit, spre exemplu, că evoluează în această formulă de aproximativ un an și jumătate și au detaliat la solicitarea subsemnatului modul în care își clădesc spectacolul. Așa cum bănuiam, nu este nimic stabilit în prealabil. Și același stil e abordat și când duoul devine cvartet, toți cei implicați trebuind să aibă aceleași calități instrumentale pentru a putea face față cerințelor. În mod aproape incredibil, după specialul concert jazz, la Posticum s-a vorbit cu mare plăcere despre Bach, Haydn, Michel Petrucciani, condiția artelor, Cioran, Eliade, Ionescu, Filarmonica de Stat orădeană și altele. O discuție precum spectacolul de dinainte: improvizat, dar plin de substanță. Aproape sigur, Grencso Istvan și Dukay Barnabas se întorc la Budapesta cu o amintire plăcută de la noi.
Următorul spectacol de la Centrul Posticum, în cadrul Jazz 10 în onoarea Terrei, va avea loc în 29 aprilie. Pe afiș: Des Andras Trio.
Loading ...
