Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 22, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1063 vizualizari
Până în 28 februarie se derulează campania de testări gratuite pentru depistarea infecției cu virusul hepatitei C, beneficiarii fiind oamenii de la Inspectoratul de Jandarmi al Județului (IJJ) Bihor. Acțiunea este desccrisă drept „cea mai vastă campanie națională de testare gratuită” și a fost inițiată de Alianța Pacienților Cronici din România, împreună cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. Cpt. Ioan Bogdan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei bihorene, precizează că această testare este benefică mai ales „având în vedere gradul de risc la care sunt supuși angajații”, dar și pentru că, astfel, cei de la IJJ pot să își cunoască starea de sănătate. Nu doar jandarmii vor fi testați pentru depistarea hepatitei C. În total, peste 1.300 de polițiști și jandarmi din Bihor vor fi testați în cadrul acestui proiect național care își propune epuizarea celor 50.000 de teste disponibile. „În primele 10 zile ale campaniei, peste 7.000 de persoane și-au facut acest test gratuit, în întreaga țară”, se arată într-un comunicat emis de IJJ Bihor.
iul. 01, 2021 0
iul. 25, 2017 0
iun. 12, 2017 0
mai 24, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0