Jandarmii s-au sărbătorit la adăpostul umbrelelor (FOTO)

Ziua jandarmeriei 218În decurs de mai puțin de 2 săptămâni, Parcul 1 Decembrie a fost din nou sub asediul forțelor de ordine. Jandarmeria bihoreană s-a instalat în zona statuii Ostașului Român, miercuri (3 aprilie), delimitând cu panglici tricolore zona de „război” construită pentru a celebra 163 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pe o vreme ploioasă, oamenii de la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) au venit în parc cu standuri de tehnică militară, mașini de intervenție, dar și câini special antrenați pentru a participa la diferite misiuni. În special copiii au avut motive de bucurie, mai ales că, fiind și săptămâna cu Școala Altfel, o mulțime de clase de la școli orădene au venit în centrul orașului pentru a saluta jandarmii și pentru a le urmări demonstrațiile prrgătite special pentru această zi. În prezența tinerilor oaspeți, dar și a unor oficialități locale și județene, IJJ Bihor a oferit un spectacol de dresaj canin și de intervenţie antiteroristă şi autoapărare. Finalul manifestării de miercuri a însemnat un ceremonial militar care s-a încheiat cu defilarea drapelului de luptă şi a gărzii de onoare.

[nggallery id=1526]

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 50 = 52