Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
iul. 20, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 3720 vizualizari
Pompierii din cadrul Gărzii Tinca au avut greua misiune de a stinge un incendiu produs la o pășune comunală din satul Forău. Evenimentul nefericit a avut loc ieri (19 iulie), salvatorii având nevoie de 8 ore şi jumătate pentru finalizarea misiunii. Potrivit datelor oferite de ISU „Crişana”, a fost o misiune îngreunată de caracteristicile terenului (n.b.: locul intervenţiei fiind un deal), de vizibilitatea redusă din cauza fumului dens şi de suprafaţa mare de manifestare a a flăcărilor. „Forţele de intervenţie au acționat simultan pentru stingerea incendiului și protecția a 20 de gospodării, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la locuințele situate în apropierea focarelor de incendiu”, spune cpt. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU. Se pare că utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor a provocat incendiul care s-a soldat cu arderea vegetației uscate, lăstărișului și mărăcinișului pe o suprafață de aproximativ 80 de hectare.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0