Jaf la Trei G din Ioșia

Supermarketul Trei G din Ioșia (deținut de omul de afaceri Ion Govoreanu, trimis în judecată într-un dosar de evaziune fiscală de peste 22 milioane euro) a fost jefuit în această dimineață de 8 februarie, în jurul orei 7. Conform informațiilor transmise de Poliție, jaful a fost anunțat la 112 de o tânără de 23 de ani, angajată a magazinului, care a căzut victimă hoțului.

“Tânăra orădeancă a spus că în jurul orei 07.00, în timp ce se afla în faţa magazinului, o persoană necunoscută i-a smuls din mână o plasă din plastic în care avea banii proveniţi din încasările din ziua precedentă. Valoarea exactă a prejudiciului urmează a fi stabilită în urma cercetărilor”, spune Alin Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea şi cei ai Serviciului Criminalistic, care efectuzează cercetări pentru depistarea autorului şi recuperarea prejudiciului.

Tototdată, poliţiştii bihoreni efectuează cercetări pentru a se stabili dacă au fost respectate prevederile Legii  privind privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 3 =