Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 27, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1054 vizualizari
În toamna anului 2020, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Group, asociație din care face parte Consiliul Județean Bihor și celelalte 101 Unități Administrativ-Teritoriale din județul Bihor, a început implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID).
De la acest moment, cetățenii (persoane fizice) și companiile (persoane juridice) colectează deșeurile separat, în 4 fracții în mediul rural (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă și deșeu rezidual) și în 5 fracții în mediul urban (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, deșeu biodegradabil și deșeu rezidual).
Însă, suntem pe deplin conștienți de faptul că pentru a avea un județ curat este nevoie de implicarea întregii comunități.
Astfel, ADI Ecolect va derula campania „Iunie – luna curățeniei în județul Bihor” prin organizarea a două concursuri. Ideea centrală a acestui demers este ca întreaga comunitate – administrația publică, biserica, școala, mediul de afaceri, mass-media, organizații neguvernamentale de mediu și cetățenii să participe la rezolvarea problemei curățeniei în județul nostru.
Primul concurs, intitulat „Campionatul bihorean al curățeniei” se desfășoară în perioada 1 – 30 iunie 2021. Concursul se desfășoară în toate cele șase zone de operare din județul Bihor în care A.D.I. Ecolect Group implementează Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor. U.A.T.-urile dintr-o zonă (Lot) vor concura doar cu celelalte U.A.T.-uri din zona de care aparțin.
În fiecare dintre cele 6 zone vor exista câte 3 premii (Locul I, Locul II și Locul III).
În desemnarea câștigătorului se va ține cont de cantitățile de deșeuri colectate de-a lungul întregii luni iunie, de pe raza fiecărui U.A.T., astfel:
A) vor conta deșeurile reciclabile colectate separat de la gospodării (persoane fizice) și companii (persoane juridice) în cadrul SMID:
● Ambalaje plastic/metal
● Hârtie/carton
● Sticlă
B) vor conta și următoarele tipuri de deșeuri colectate în cadrul campaniilor de colectare de pe raza U.A.T.-urilor:
● Ambalaje de plastic/metal
● Ambalaje de hârtie/carton
●Ambalaje de sticlă
● DEEE (Deșeurile de Echipamente Electrice și Electronice)
● Alte tipuri de deșeuri (voluminoase) – aici intră toate tipurile de deșeuri diferite de cele de mai sus, colectate pe raza U.A.T.-ului, de ex.: textile, saltele, mobilă;
(Atenție! Nu vor fi luate în calcul, în concurs, deșeurile din construcții, sticla plată/parbriz, componente auto, deșeuri reziduale și resturile vegetale);
În realizarea clasamentului și în desemnarea câștigătorului va conta cantitatea totală de deșeuri colectate de un Participant, cantitate care va fi împărțită la numărul de locuitori din fiecare U.A.T.
Formula de calcul va fi următoarea:
1) 25% din punctaj va conta cantitatea de ambalaje de plastic/metal, kg/pers;
2) 25% din punctaj va conta cantitatea de hârtie/carton, kg/pers;
3) 25% din punctaj va conta cantitatea de sticlă, kg/pers;
4) 15% din punctaj va conta cantitatea de DEEE, kg/pers;
5) 10% din punctaj va conta cantitatea de alte deșeuri, kg/pers.
Vor fi acordate 3 premii, în fiecare zonă:
Astfel, concursul are un fond total de premiere de 690.000 de lei;
Premiul pentru locul I va consta în participarea organizatorului concursului cu suma de 100 000 de lei la realizarea unui proiect care are legătură cu mediul înconjurător și care este destinat și copiilor;
Participantul câștigător al locului I trebuie să implementeze proiectul, iar A.D.I. Ecolect Group va asigura finanțarea de 100 000 de lei;
Câștigătorul locului I va trebui să implementeze proiectul în termen de maximum 1 an de la momentul în care este desemnat, oficial, câștigător.
Cel de-al doilea concurs, intitulat „EcoProvocarea” se desfășoară în perioada 1 – 15 iunie 2021 și se adresează copiilor care învață în unitățile de învățământ din cele șase zone de operare din județul Bihor în care A.D.I. Ecolect Group implementează Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor
Prin acest Concurs ne propunem să creștem interesul copiilor pentru protejarea mediului înconjurător și pentru colectarea separată a deșeurilor.
Elevii de la unitățile de învățământ dintr-o zonă (Lot) vor concura doar cu elevii din zona de care aparțin.
Unitățile de învățământ din Municipiul Oradea nu participă în acest concurs.
Acest concurs se adresează tuturor elevilor claselor pregătitoare -VIII.
Elevii vor trebui să realizeze un desen/pictură menit să reprezinte viziunea elevului asupra protejării mediului înconjurător și/sau asupra colectării corespunzătoare a deșeurilor. Desenele vor trebui realizate în cadrul orelor de educație plastică/AVP (pentru clasele preg-IV).
După realizarea desenelor, elevii vor trebui să-și scrie numele pe spatele lucrării, fiecare în parte, (în cazul elevilor care nu știu să scrie, profesorul de educație plastică/profesorul pentru învățământul primar, va trece numele elevului).
De asemenea, profesorul de educație plastică/profesorul pentru învățământul primar va trebui să semneze alături de fiecare elev în parte desenele pe spatele lucrării.
Elevii se pot înscrie la concurs numai prin intermediul profesorilor de educație plastică/profesorul pentru învățământul primar.
ADI Ecolect va centraliza tabelele excel primite de la unitățile de învățământ participante și, în funcție de ordinea de trimitere a listelor, va acorda numere de ordine participanților.
Lista rezultată în urma acestui proces va reprezenta lista oficială a participanților, fiecare cu un număr unic, începând cu cifra 1.
ADI Ecolect va organiza, în direct pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/ecolectgroup tragerea la sorți a câștigătorilor folosind website-ul https://www.random.org/ .
Vor fi extrase câte două numere din fiecare zonă. Astfel, vor fi stabiliți 12 câștigători.
Cele douăsprezece lucrări câștigătoare vor fi expuse public.
Fiecare dintre cei 12 câștigători va primi un voucher în valoare de 1000 lei, destinat achiziționării unei biciclete.
nov. 18, 2024 0
nov. 11, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0