Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 21, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2312 vizualizari
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor verifică respectarea de către participanţii la raporturile de muncă a prevederilor legale in domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, un obiectiv major fiind combaterea fenomenului muncii nedeclarate şi implicit al evaziunii fiscal.
Urmăreşte informarea oricărei persoane fizice si juridice (din oficiu sau la cerere) despre actele normative care reglementează activitatea instituţiei, despre mijloacele de respectare de către participanţii la raporturile de muncă a legislaţiei specifice, în scopul conştientizării de către aceştia a beneficiilor comune pe care le aduce adoptarea unor bune practici în domeniu, pune la dispoziţia publicului din oficiu, precum şi a oricărei persoane interesate la cerere, informaţiile şi documentele prevăzute de Legea 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public, asigură rezolvarea in conformitate cu legislaţia în vigoare şi în termenele stabilite de lege a petiţiilor, sesizărilor, cererilor, reclamaţiilor, inclusiv a celor administrative.
Pune accent pe combaterea fenomenului de muncă nedeclarată şi consolidarea culturii de prevenire a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
În controalele desfăşurate se urmăreşte cu prioritate existenţa şi calitatea programelor de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă, existenţa şi calitatea structurilor de securitate şi sănătate în muncă, realizării măsurilor proprii precum şi a măsurilor dispuse cu ocazia controalelor sau a cercetării accidentelor de muncă, modul cum se realizează programul de reparaţii la echipamentele de muncă cu grad ridicat de pericol în exploatare şi/sau exploatare îndelungată, modul cum îşi desfăşoară activitatea comitetul de sănătate şi securitate în muncă etc.
Prin acţiunile de control, îndrumare şi informare I.T.M. Bihor a realizat nu numai o
monitorizare constantă a stării de fapt din domeniile vizate ci şi conştientizarea părților implicate în importanţa respectării legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă.
In îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, inspectoratul a colaborat cu autorităţile locale, cu reprezentanţii partenerilor sociali, cu mass-media locală , iar în desfăşurarea actelor de control inspectorii de muncă au beneficiat de sprijinul jandarmeriei şi poliţiei.
II. Evidenţa controale efectuate
În semestrul I 2020, la nivelul Inspectoratului Teritorial De Muncă Bihor au fost efectuate un număr 1.492 controale; s-au aplicat un număr de 2.587 sancţiuni contravenţionale, din care 185 amenzi în cuantum de 2.969.100 lei şi 2.402 avertismente.
Inspectorii de muncă din cadrul serviciului sănătate şi securitate în muncă al I.T.M. Bihor au efectuat în perioada de referinţă un număr de 649 controale.
Cu ocazia controalelor efectuate s-au constatat numeroase abateri de la respectarea aplicării legislaţiei în vigoare şi s-au aplicat un număr de 1.323 sancţiuni contravenţionale, din care 27 amenzi în cuantum de 156.000 lei şi 1.296 avertismente.
În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 843 controale. S-au aplicat un număr de 1.264 sancţiuni contravenţionale, din care 158 amenzi în cuantum de 2.813.100 lei şi 1.106 avertismente.
A.Din totalul de 2587 sancţiuni aplicate de ITM BIHOR in semestrul I 2020:
– 51% (1.323) au fost sanctiuni în domeniul sănătate şi securitate în muncă
– 49% (1.264) au fost sanctiuni în domeniul relaţiilor de muncă
B. In domeniul sănătate şi securitate în muncă in semestrul I 2020 din totalul de 1.323 sancțiuni:
– 2 % (27) au fost amenzi
– 98% (1296) au fost avertismente
C. In domeniul relaţiilor de muncă in semestrul I 2020 din totalul de 1.264 sancţiuni, din care:
69 (adică 5% din total sancțiuni) sancţiuni pentru munca fără forme legale in cuantum de 2.500.000 lei
1195 (adică 95% din total sancțiuni) sancțiuni pentru neconformităţi altele decat munca fără forme legale, din care:
-7 % amenzi (89 amenzi in cuantum de 313.100 lei)
-93% avertismente (1106)
Din totalul de 2.813.100 lei amenzi aplicate în semestrul I 2020, 2.500.000 lei au fost amenzi pentru muncă fără forme legale, ceea ce reprezintă 89% din totalul amenzilor aplicate.
În semestrul I 2020 au fost depistate un număr de 289 de persoane care desfăşoară muncă nedeclarată.
Pentru deficienţele constatate au fost dispuse măsuri pentru intrarea în legalitate.
oct. 07, 2024 0
sept. 26, 2024 0
sept. 19, 2024 0
aug. 13, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0