
„ INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ AL JUDEŢULUI BIHOR aduce în atenţia cetăţenilor următoarele informații:
- În conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 1506 din 27 noiembrie 2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, Partea I, Nr. 1185 din 28 noiembrie 2024:
“Art.1 – Începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 4.050 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună, reprezentând 24,496 lei/oră.”
- În conformitate cu ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024
privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene:
“ ART. LXIX
(1) Prin derogare de la prevederile <LLNK 12003 0923 2d2 164 55>art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2025, pentru sectorul construcţii, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte în bani, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte
adaosuri, la suma de 4.582 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună, reprezentând în medie 27,714 lei/oră.(…)”
“ART. LXX
(1) Prin derogare de la prevederile <LLNK 12003 0923 2d2 164 53>art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2025, pentru sectorul agricol şi industria alimentară, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 4.050 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună, reprezentând în medie 24,496 lei/oră.(…)”.




