Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
mai 25, 2015 Florin Coman Actualitate 0 1622 vizualizari
Pompierii militari bihoreni au reuşit să ocupe primele locuri la diferite probe sportive în cadrul etapei finale a Campionatului de atletism şi cros al Ministerului Afacerilor Interne. Evenimentul a avut loc în zilele de 19, 20, 21 și 22 mai, la Poiana Brașov și a aliniat aproximativ 200 de sportivi ai Ministerului Afacerilor Interne. „Din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, constituit din personalul care a obţinut cele mai bune rezultate la competiţiile anterioare, a făcut parte şi echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, reprezentată de trei subofiţeri din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 de Pompieri Oradea: plutonier adjutant şef Carţiş Daniel, plutonier major Grigore Remus şi plutonier Lipai Bogdan”, relatează cpt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU. Primele locuri ocupate de sportivii-pompieri din Bihor au fost la Săritură în lungime şi la Aruncarea greutăţii. Potrivit celor precizate de cpt. Roșca, la Categoria sub 35 ani atletism, la proba de Săritură în lungime Locul II a fost ocupat de plutonierul Lipai (foto), iar la Categoria între 36 şi 45 ani atletism, Aruncarea greutăţii a fost câștigată plutonierului major Grigore. De asemenea, la Categoria peste 45 ani atletism, la Săritură în lungime, prima treaptă a podiumului a fost ocupată de plutonierul adjutant şef Carţiş de la ISU „Crișana”.
feb. 28, 2025 0
feb. 10, 2025 0
feb. 06, 2025 0
ian. 20, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0